Bolojan: ”PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi fără niciun fel de negociere”

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat,

De L.V.
Bolojan: ”PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi fără niciun fel de negociere”

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat,

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

„Vom susţine direcţia proeuropeană a României şi politicile de centru dreapta. În acest sens, am luat o decizie astăzi ca, pentru alegerile prezidenţiale, pentru turul al doilea, în situaţia celor doi competitori, Partidul Naţional Liberal să susţină fără niciun fel de negociere candidatura Elenei Lasconi, varianta proeuropeană, iar PNL este promotorul acestei direcţii”, a spus Bolojan, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că în perioada următoare liberalii vor prezenta politicile publice pe care PNL le va susţine în Parlament: „eficienţa statului pentru a reduce risipa, politici publice care să permită dezvoltarea comunităţilor locale prin descentralizare, prin programe de susţinere pentru aleşii locali pentru că ţara nu se schimbă doar din Bucureşti, ci din fiecare localitate, politici care să susţină statul de drept, un sistem de justiţie independent şi politici care ţin de echitate, de meritocraţie, de reguli care să genereze comportamente corecte în societate”.

De asemenea, Ilie Bolojan a informat că în şedinţa PNL s-a decis ca miniştrii liberali să asigure funcţionarea Guvernului, să pregătească alegerile parlamentare şi turul doi al alegerilor prezidenţiale şi predarea guvernării.

„Ieşirea de la guvernare doar într-un scop electoral în această situaţie de final de ciclu electoral nu ar face decât să creeze instabilitate, probleme în funcţionarea Guvernului şi cred că este o chestiune de responsabilitate să ne asigurăm de aceste lucruri”, a spus liderul PNL.

El a precizat că liberalii vor face tot ceea ce este posibil pentru ca în anii următori politicile de centru dreapta să fie susţinute din Parlament.

„Cei care au încredere în noi trebuie să ştie că voturi pentru PNL înseamnă voturi pentru o Românie modernă, pentru o Românie prosperă şi îi chem pe toţi românii care au încredere în valorile liberale să fie alături de noi. Eu cel puţin şi colegii mei vom face tot ceea ce este posibil să nu ne batem joc de votul românilor”, a conchis Bolojan.

Distribuie articolul pe:

58 comentarii

  1. Voi cu toți în turul al s-aveți pamperși pe voi!
    Candidează mai bine președintă la bloc,asta te așteaptă și la atâta ai pregătirea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.