
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj Arhiepiscopului Tiranei, Durresului și întregii Albanii, Anastasie, care este internat la Spitalul general Evangelismos din Atena, Grecia.
”În aceste momente de încercare, ne îndreptăm gândurile spre Preafericirea Voastră și ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ajute pe medicii care vă îngrijesc să vă aline suferința și să vă facă sănătos. Biserica Ortodoxă Română se roagă împreună cu clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe surori din Albania pentru sănătatea deplină a Preafericirii Voastre”, se arată în mesajul Patriarhului Daniel, adresat întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania.
Potrivit www.adevarulbisericii.ro, Preafericitul Anastasie a fost transportat de urgență la Atena, Grecia, cu un avion militar al Forțelor Aeriene Elene, după ce ierarhul fusese internat recent într-un spital din Tirana, suferind de o viroză sezonieră.
Într-o declarație oficială făcută la momentul respectiv, s-a precizat că starea sa de sănătate era stabilă și medicii erau optimiști cu privire la evoluția sa: ”Preafericitul Arhiepiscop Anastasie a fost internat preventiv la spitalul HYGEIA din Tirana pentru monitorizare, în urma apariției unei viroze sezoniere. Starea sa de sănătate este absolut stabilă, iar medicii își exprimă optimismul”.
Autoritățile medicale din Atena continuă să monitorizeze cu atenție starea de sănătate a ierarhului, mai precizează sursa citată.
si al nostru este prea fericit- a ajuns la Iasi „:”am venit cu un avion special” si „pe masina dai un ban dar face ” ,mai incape vorba , cum sa nu fie prea fericit !!
„Cui se roaga”, aceasta-i intrebarea.