Emmanuel Macron a răspuns întrebărilor formulate de francezi cu privire la situația din Ucraina. Joi dimineață, Macron s-a întâlnit cu șefii partidelor politice.
„Intrăm într-o nouă eră”, a declarat Emmanuel Macron joi seară. „Nu mai suntem siguri de obținerea dividendelor păcii (…). Riscul există”, a continuat acesta.
„Rusia este o amenințare pentru europeni dacă continuă să fie atât de prădătoare”, a mai declarat Macron în timpul emisiunii sale în direct. „Și, de fapt, este”, a spus el.
„Pentru că în ultimii ani au crescut asasinatele adversarilor politici, actele teroriste pe teritoriul european, printre britanici de exemplu, amenințările hibride, cum ar fi împingerea migranților peste graniță pentru a destabiliza o țară (…), atacurile cibernetice masive, manipularea alegerilor”, a spus Macron.
„(…) Noi, francezii, avem o armată puternică, cea mai eficientă din Europa (…) Va trebui să reinvestim și mai mult, francezii și europenii, și va trebui să ne consolidăm apărarea și securitatea”, a mai spus Macron.
«Înseamnă să ne consolidăm securitatea cibernetică, pe rețelele sociale, să ne protejăm de interferențe și atacuri», a arătat președintele francez.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
TRUMP o sa-i arate dossarele cu pozitionarea ARMELOR ATOMICE FRANCEZE …dossarul ala cautat de FBI la Mar-a-Lago
de-a iesti scandal si pentru care TRUMP era azi nu POTUS ci la PARNAIE daca nu era pre-instiintat de l-a dosit
si n-a gasit FBI-ul nimic … (vi de ce credeti ca TRUMP PERCUTEAZA la cererea lui Dr Q (mishteaux pentru adepti) si pune presiuni pe RO sa-l pun presedinte pe CG …doar pentru a PERCUTA la cererea de contraserviciu la MISHTEUAX ?)
Multi vad …putini pricep ! VA GARANTEZ ca pentru ca n-au ales TURUL 2
inaintea dezastrului de 4% AfD peste CDU la nemti … inclusiv membri CCR vor face PARANIE !
(NU MA CREDETI ! … insa tineti minte ce va spun ! In privinta lui Ciolaku … nu i cum s-a promis de „unii” cu cum vor „altii” … Nimic mai mult ! Restul e rabdare si „mersul timpului” !)
„URAGANE LA BERLIN” 🙁 ! Fiti pe faza cum lucreaza premeditaiv-complotativ din timp … profesionistii dirijati de genii !
[4% ca pre-proba a unor prophetii AUTENTICE!]
PS: A PERCUTAT TRUMP la … dorinta marelui kaBBalist M. ? 😐