”S-a născut în 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, județul Botoșani.
A fost al cincilea dintre copii și a primit la Botez numele Constantin. La scurt timp după naștere, el s-a îmbolnăvit grav, iar mama sa, la sfatul unui părinte bătrân, l-a hărăzit Maicii Domnului, închinându-l la icoana făcătoare de minuni a acesteia din Schitul Cozancea, aflat nu departe de satul lor.
Pruncul s-a vindecat în mod minunat, păstrând până la sfârșitul vieții o evlavie deosebită pentru Preacurata Fecioară, care îi salvase viața…
În 1929, la vârsta de 17 ani, tânărul Constantin a intrat în obștea Schitului Sihăstria(…)
Pășind pe treptele desăvârșirii monahale, fratele Constantin a trecut prin multe ascultări, însă cel mai mult s-a ostenit ca păstor la oile schitului. Acolo a fost adevărata sa școală, unde a învățat cum să se roage de la pustnicii pe care i-a întâlnit în pădurile din împrejurimi și a dobândit o cunoaștere adâncă a scrierilor Sfinților Părinți.
Dăruit cu o memorie deosebită, a reținut cu ușurință atât Sfânta Scriptură, cât și multe alte cărți duhovnicești, încât Părintele Dumitru Stăniloae, care tradusese Filocalia, spunea că Părintele Cleopa o cunoaște mai bine decât el.
În anul 1937, fratele Constantin a primit prin mâinile egumenului Ioanichie Moroi chipul îngeresc al călugăriei, deprinzând în puțini ani, de la părinții bătrâni, meșteșugul luptei duhovnicești și al smereniei întru ascultare, înfrânându-și pornirile firii prin post și înălțându-și mintea către Mirele ceresc, prin rugăciune neîncetată.
În anul 1942, în urma îmbolnăvirii, bătrânul egumen Ioanichie l-a numit urmaș al său la conducerea schitului. Astfel, a trecut de la păstorirea celor necuvântătoare la cea a oilor cuvântătoare, devenind un adevărat părinte duhovnicesc pentru obștea sa și pentru nenumărații pelerini care îl căutau. Într-o perioadă de câțiva ani, sub noul egumen, care a continuat lucrarea vrednicului său înaintaș, numele Schitului Sihăstria ajungând cunoscut în toată țara.
Patriarhul Justinian Marina, văzând darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Cleopa, l-a numit în anul 1949 stareț al mănăstirii voievodale Slatina, dându-i sub ascultare, în același timp, alte șapte mănăstiri și schituri: Sihăstria, Rarău, Moldovița, Sihla, Cămârzani, Râșca și Orata.
S-a reîntors la Mănăstirea Sihăstria în anul 1956, unde a stat până în 1959, anul când a început o aspră prigoană împotriva călugărilor. Cuviosul Cleopa a luat din nou calea munților și a pădurilor, viețuind vreme de cinci ani departe de prigonitorii atei. În această vreme, a dus o viață de rugăciune curată și a scris unele dintre cele mai însemnate cărți ale sale.
În anul 1964, după aproape zece ani de viață pustnicească, odată cu slăbirea prigoanei comuniste, înduplecat de cererile părinților din Sihăstria, s-a reîntors la mănăstire.
După revenirea în mănăstire și până la sfârșitul vieții sale, a avut o perioadă rodnică de propovăduire prin cuvânt, cu fapta și prin scris.
Dragostea, milostenia, răbdarea, rugăciunea și darul său de a răspunde pe înțeles întrebărilor atrăgeau necontenit pelerinii la chilia sa.
Numele Cuviosului Părinte Cleopa s-a făcut cunoscut repede, prin ucenicii săi, și peste hotarele țării, fiind căutat de tot mai mulți credincioși de pretutindeni.
Atrași de cuvintele și viața pilduitoare ale Cuviosului Cleopa, mulți tineri s-au alăturat obștii care ajunsese să numere peste 50 de viețuitori.
În anul 1947, schitul a fost înălțat la rang de mănăstire, tânărul stareț fiind hirotesit arhimandrit. Patriarhul Justinian Marina, văzând darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Cleopa, l-a numit în anul 1949 stareț al mănăstirii voievodale Slatina, dându-i sub ascultare, în același timp, alte șapte mănăstiri și schituri: Sihăstria, Rarău, Moldovița, Sihla, Cămârzani, Râșca și Orata.
La Mănăstirea Slatina Cuviosul Părinte Cleopa s-a arătat un om hărăzit de Dumnezeu, transformând un lăcaș aproape părăsit într-o mănăstire pilduitoare pentru toată țara. În acei ani, darurile sale de povățuitor duhovnic și propovăduitor al Cuvântului au atras mulțime de oameni către Biserică, îndreptându-i pe calea mântuirii, motiv pentru care a început să fie prigonit de luptătorii împotriva credinței. În repetate rânduri, a fost cercetat și amenințat, viața fiindu-i pusă în primejdie.
A urmat o perioadă grea în care, de mai multe ori, s-a retras în pădurile din jur pentru a nu fi închis. Acolo s-a nevoit precum marii pustnici din vechime, rugându-se neîncetat, înfruntând multe ispite și năluciri de la diavol, dar dobândind și mai multe daruri de la Dumnezeu.
În anul 1954, Patriarhul Justinian Marina l-a chemat din pustie și l-a trimis pentru a întări viața duhovnicească din mai multe mănăstiri din țară.
S-a reîntors la Mănăstirea Sihăstria în anul 1956, unde a stat până în 1959, anul când a început o aspră prigoană împotriva călugărilor. Cuviosul Cleopa a luat din nou calea munților și a pădurilor, viețuind vreme de cinci ani departe de prigonitorii atei. În această vreme, a dus o viață de rugăciune curată și a scris unele dintre cele mai însemnate cărți ale sale.
În anul 1964, după aproape zece ani de viață pustnicească, odată cu slăbirea prigoanei comuniste, înduplecat de cererile părinților din Sihăstria, s-a reîntors la mănăstire. După revenirea în mănăstire și până la sfârșitul vieții sale, a avut o perioadă rodnică de propovăduire prin cuvânt, cu fapta și prin scris. Dragostea, milostenia, răbdarea, rugăciunea și darul său de a răspunde pe înțeles întrebărilor atrăgeau necontenit pelerinii la chilia sa. Numele Cuviosului Părinte Cleopa s-a făcut cunoscut repede, prin ucenicii săi, și peste hotarele țării, fiind căutat de tot mai mulți credincioși de pretutindeni”.
Sursa: doxologia.ro
La o sută de ani de la Înființarea Patriarhiei Române a a vut loc ,,Proclamarea Festivă” a Canonizării celor 16 Sfânți Mucenici și Cuvioși Români Contemporani.
Printre aceștia și Părintele Ilie Cleopa, cinstiți de acum înainte Sf. Cuvios Cleopa de la Sihăstria.
Toti legionarii s-au facut calugari sa se ascunda prin manastiri.Apoi vand iluzii prostovanilor pupatori de moaste.