Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că nu o să îl critice niciodată pe Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, și i-a transmis acestuia că și politica se face în echipă.
‘Cred cu tărie că domnul Antonescu va fi cel mai bun președinte al României. Știu că ne întâlnim cu toții, cu prietenii, mai bem un spriț, mergem la piață, mai comentăm, unii dintre noi suntem prieteni și cu Victor, cu fostul președinte al PSD, colegul nostru, pe urmă nu a mai fost colegul nostru, iarăși a fost colegul nostru, iarăși nu mai e colegul nostru. Eu nu îl critic și nu am să îl critic niciodată pe Victor Ponta. Eu, în schimb, ca și cunoștință, ca și prieten, îi spun că și politica se face în echipă. Chiar și sporturile individuale se fac în echipă. Nu cred că își dorește prin candidatura sa că ne trezim cu un președinte care a beneficiat de resurse financiare externe, de la alte state, unele democratice, altele nu, pentru a nu ajunge el președintele României’, a spus Ciolacu la o întâlnire cu primarii PSD și PNL din Dâmbovița, alături de candidatul alianței ‘România înainte’, Crin Antonescu.
El a menționat că nu crede că Victor Ponta va putea câștiga alegerile prezidențiale.
‘Cred, prin maturitatea lui Victor Ponta, că în perioada următoare vom găsi soluțiile cele mai bune. Nu cred că Victor Ponta va putea câștiga alegerile. Nu cred că altcineva în afară de candidatul PSD – PNL – UDMR, al unei coaliții de guvernare, poate să fie câștigătorul’, a afirmat Ciolacu.
ciolacule te agati de putere ca inecatul de pai.Nu vezi ca trendul este sa te duci da sa te duci dracului o data ca poporul s a saturat de voi , vrem altceva .Nici primarii na va mai vor ca ii trageti dupa voi sii bagati la apa .Intr o zi trebuie sa vina scadenta si atunci pe unde scoateti camasa . Nu au cum sa zica primarii ca asa ne a transmis Ciolacu