Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Marius Șumudică, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că formația sa trebuie să se califice în semifinalele Cupei României, precizând că din punctul său de vedere partida cu Metalul Buzău din sferturile de finală ale competiției este cea mai importantă din actualul sezon.
‘Ne așteaptă un meci de totul sau nimic. Pentru mine este poate cel mai important meci al sezonului. Indiferent că întâlnim o echipă de ligă secundă, știți foarte bine ce se întâmplă în această competiție. Nu mai există echipe mici și dovadă stă ceea ce s-a întâmplat anul trecut cu Corvinul Hunedoara, care a câștigat trofeul și a fost la un pas să acceadă în grupele Conference League. Este o competiție pe care o tratăm cu seriozitate în continuare. Pentru mine este meciul sezonului, trebuie să câștigăm neapărat, după care ne vom gândim la următoarele jocuri. Vom întâlni o echipă super motivată și atunci va trebui să răspundem cu aceeași monedă să ne dorim mai mult ca ei. Fiindcă dacă noi ne vom dori mai mult decât ei, cu siguranță ne vom califica. Trebuie să ne calificăm. Nu există… În fotbal se spune că la asemenea meciuri jucătorii nu au nevoie de antrenor. Nu, nu. Au nevoie de antrenor, de patron, de suporteri, toată lumea trebuie să înțeleagă trebuie să punem osul și să ne calificăm’, a spus el.
Tehnicianul a explicat că jucătorii săi trebuie să câștige în 90 de minute meciul cu divizionara secundă pentru a nu ajunge la prelungiri sau lovituri de departajare.
‘Este un joc în care plecăm favoriți și trebuie să rămânem favoriți, dar pe care trebuie să îl câștigăm. Am văzut gazonul de la Buzău, iar dacă nu ești o echipă care să gândească pragmatic, să știi să îți pui în valoare toate elementele, e clar că devin forțele cam egale. Și dacă intri într-un joc de luptă cu adversarul se poate întâmpla orice. Și atunci au fost nenumărate cazuri în care echipe de Liga a II-a au scos echipe de Liga I. Dar noi nu vrem să ajungem în situația asta și nu trebuie să ajungem. Suntem obligați să câștigăm acest joc. Și sunt 90 de minute în care trebuie să tranșezi lucrurile. Nu mai există egalul, pentru că te duce în prelungiri. Poți ajunge la loteria loviturilor de departajare, iar acolo e hazard. Deci trebuie să rezolvăm meciul în 90 de minute. Voi alinia cea mai bună formație mâine, iar Rapidul va juca exact cum a făcut-o până acum’, a menționat Șumudică.
Prezent la conferința de presă, acționarul Victor Angelescu a anunțat că va intra în cantonament și va face deplasarea la Buzău alături de jucători.
‘Din punctul de vedere al clubului, în acest moment acesta este cel mai important meci. Chiar dacă este cu echipa de Liga a II-a, e cel mai important meci pentru Rapid. Am declarat că ne interesează Cupa de la început, am tratat-o serios, suntem în sferturi și pentru mine este cel mai important meci de până acum din sezon. Și nu o să vă ascund, e prima oară de când sunt la Rapid când voi merge cu echipa de la început în cantonament. O să plec cu ei de azi și o să rămân acolo tocmai pentru că toată lumea trebuie să înțeleagă că acest meci pentru noi este extrem de important’, a afirmat el.
‘Avem un meci extrem de important mâine și îmi doresc foarte mult ca suporterii să fie alături de noi, să vină cât mai mulți, chiar dacă este o deplasare și avem un număr de bilete limitat. Avem nevoie foarte mare de ei la acest meci. Sunt convins că și ei realizează importanță lui. Practic, putem ajunge în semifinale și am fi la un meci de finală… și Rapid nu a mai disputat o finală de atâta timp și să putem să câștigăm un trofeu’, a adăugat acționarul.
Angelescu este de părere că Rapid ar fi câștigat meciul cu Universitatea Craiova din Superligă, disputat doar cu copii în tribune, dacă suporterii ar fi fost prezenți.
‘Țin să le mulțumesc copiilor care au venit la meciul cu Craiova. În același timp sunt convins, la cum am arătat atunci că dacă aveam suporterii alături de noi am fi câștigat. Deci suporterii trebuie să înțeleagă că avem nevoie de ei. Rapid fără suporteri nu e Rapid. Avem nevoie de ei, pentru că este un sezon în care chiar putem să realizăm ceva ce nu s-a mai realizat 13 ani. Vrem să câștigăm Cupa, vrem în continuare și avem șanse să terminăm în primele trei în campionat’, a precizat acționarul minoritar.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlnește divizionara secundă Metalul Buzău, miercuri, de la ora 19:30, pe Stadionul Gloria din Buzău, într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale Cupei României.
Amiralul din Giulești…Un al doilea Nelson…