Deputatul Dorin Popa, care şi-a anunţat demisia din POT marţi, a declarat că preşedintele acestui partid, Anamaria Gavrilă, l-a ameninţat că o să intre „cu capul în gard” dacă nu face ce vrea ea.
„Îmi anunţ astăzi demisia din Partidul Oamenilor Tineri. Simplu. Nu sunt tânăr. Mi-am dat seama că nu sunt tânăr şi atunci am decis să-mi dau demisia din Partidul Oamenilor Tineri. Şi mai vreau să fac un anunţ, tot simplu. Am luptat în ’89 împotriva dictaturii.(…) Da, m-a provocat doamna Anamaria Gavrilă. (…) Mi-a trimis un mesaj de ameninţare sâmbătă, la ora 10:04, pe care l-am salvat, prin care mă ameninţă să stau liniştit dacă nu fac ce vrea domnia sa pentru că este partid pe persoană fizică. Şi mă ameninţă că o să intru cu capul în gard şi s-ar putea să rămân fără răsuflare. Am întrebat dacă este ameninţare, mi-a spus că este o constatare, dacă nu fac ce vrea domnia sa”, a spus Popa în plenul Camerei Deputaţilor.
Acesta a precizat că din acest motiv îşi rezervă dreptul să îşi dea demisia din POT şi să rămână neafiliat.
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), a respins afirmațiile deputatului Dorin Popa potrivit cărora ea l-ar fi amenințat și a susținut că acesta a semnat documente oficiale în numele partidului fără a avea împuternicire și a încasat nelegal indemnizația de revoluționar.
‘Este regretabil că domnul Dorin Popa, deputat intrat în Parlament pe listele Partidului Oamenilor Tineri, încearcă să manipuleze opinia publică prin minciuni și victimizare. A afirmat că ar fi fost amenințat de mine, o acuzație complet falsă. Îl invit public să prezinte acel presupus mesaj – nu o va face, pentru că acel mesaj nu există. În schimb, ceea ce poate fi dovedit este faptul că domnul Popa a comis fals în declarații, obligând un reprezentant POT din Biroul Electoral Județean Argeș să introducă pe listele de reprezentanți persoane care nu au fost aprobate de partid. A semnat documente oficiale în numele POT, fără a avea vreo împuternicire legală’, a transmis Gavrilă, într-un comunicat.
Potrivit acesteia, Dorin Popa a fost dovedit de instanță că a mințit în privința calității de revoluționar, folosind un carnet de revoluționar fals pentru a obține ilegal o indemnizație lunară.
‘Este un impostor care a înșelat statul român și trebuie să returneze acei bani’, a susținut Gavrilă.
Ea a afirmat că, din informațiile pe care le deține, Dorin Popa are datorii și înțelegeri personale cu președintele Consiliului Județean Argeș, iar ‘acțiunile sale recente indică o tentativă clară de infiltrare a unor persoane apropiate PSD în locul reprezentanților legitimi ai POT’.
‘Partidul Oamenilor Tineri va acționa în instanță persoana care s-a dat drept reprezentant al POT și a semnat documente oficiale în numele partidului fără mandat legal. Vom depune, de asemenea, plângere penală pentru încasarea nelegală a indemnizației de revoluționar, întrucât domnul Popa nu a avut niciodată acest statut în mod legal. Curtea de Apel Pitești a anulat certificatul lui de revoluționar pentru că s-a dovedit că el nu a fost niciodată revoluționar. Există surse credibile care susțin că Dorin Popa a participat la mineriadă și a organizat minerii contra studenților, ceea ce este inacceptabil pentru partidul POT’, a mai transmis Anamaria Gavrilă.
Sa plece, dar sa lase scaunul de parlamentar liber! Cetatenii voteaza partidul la alegerile parlamentare, nu persoana! Una dintre urgente este aceasta: eliminarea prin lege a traseismului politic! Candidatul pleaca, scaunul ramane la partid!