Românii investesc în lingouri de aur

În ultima perioadă, au fost onorate comenzi importante pentru lingouri de aur cu greutăți mari

De CD M
Românii investesc în lingouri de aur

În ultima perioadă, au fost onorate comenzi importante pentru lingouri de aur cu greutăți mari

Aurul continuă să fie vedeta piețelor internaționale și în 2025. După ce anul trecut prețul metalului prețios a bătut toate recordurile, analiștii anticipează o continuare a tendinței de creștere și în viitorul apropiat.

 

Astfel, gigantul bancar JP Morgan prognozează că, până în al doilea trimestru al lui 2026, prețul aurului ar putea atinge 4.000 de dolari pe uncie. Prețul ridicat este generat de cererea record, pe fondul tensiunilor geopolitice și economice. În acest context, atenția băncilor de stat s-a îndreptat, ca de obicei, spre aur, activul de refugiu tradițional, iar același lucru l-au făcut marii investitori, dar și cei individuali.

            Interesul pentru aur – văzut atât ca achiziție strategică de investiție, cât și ca suport pentru microcreditare – este în creștere și în România. Potrivit unei companii românești care este lider de piață în tranzacționarea aurului (bijuterii, lingouri), electronicelor și produselor de lux pre-owned, doar în primul trimestru din 2025 s-a observat o majorare a achiziției de aur, iar trendul ascendent se va menține pe tot parcursul anului.

Aurul rămâne una dintre cele mai sigure forme de păstrare a valorilor„, subliniază Cosmin Popovici, CEO-ul companiei. El dezvăluie că preferințele de achiziție ale clienților sugerează că aurul este considerat un activ de refugiu în contextul economic și geopolitic actual, o valoare stabilă și tangibilă: „În ultima perioadă, am onorat comenzi importante pentru lingouri de aur cu greutăți mari, inclusiv de 1 kilogram, ceea ce reflectă interesul crescut al investitorilor pentru active de refugiu„, spune Cosmin Popovici.

            

Distribuie articolul pe:

27 comentarii

  1. DE ce e asta de ne-oprit, ce i se intampla DOLLAR-ului azi ?
    Pentru ca desi IMPERIUL BRITANNIC a castigat ww2 de facto si-a pierdut coloniile …
    la fel USA a castigat RAZBOIUL RECE pierzandu-si insa azi IMPERIUL DOLLAR-ier prin asta :( !
    „Nimic nou sub soare” spune Ezechiel ❤️✡️❤️ ! :D

    1. „KnighT says spune:
      30 mai 2025 la 13:04
      asa ca repet intrebarea … sa-i ajut pe americani prin (3301) in algerile din POLONIA
      ________________
      DA! K.N.”

      OK !

    2. asa ca repet intrebarea … sa-i ajut pe americani prin (3301) in algerile din POLONIA
      ________________
      DA! K.N.

    3. VAD ca n-a aparut :) (inca!) asa ca repet intrebarea … sa-i ajut pe americani prin (3301) in algerile din POLONIA
      [chiar pot face surprize PRO-americane … DACA … se vrea ;) ! Doar faptele nu vorbele arata PUTEREA REALA a unuia crezut „laudaros” ;) ! ] -> „paianjenii mei din retea” ? ca TEST
      sa arat ce pot ca …
      (editat)

    4. @KnighT ...de TUN pe BURSA nu outeam sa-i zis insa prin aur castiga DAN DORAN ? ;) spune:

      „DACA UE e CAPITALISTA si nu de-o ideologice cu adevarat ideal-NEO-MARXISTA … atunci PATRONATUL GERMANIEI nu va accepta ideologic CAPITALIST pierderea rezultata din … lipsa energiei ieftine a russnacilor si pietei chineze si russ-asiatice
      doar pentru ca franandu-si macoeconomia sa n-o ia din greseala ECONOMIC si la NIVEL DE VIATA inintea … USA-ei care-i direct in buda ( cazul MARII BRITANII si a LIREI STERLINE dupa ce post ww2 a cazut IMPERIU BRITANNIC desi castigase razboiul la fel cum acum cade USA desi a castigat … SAU POATE TAMAN DE ACEEA 😮 😮 😮 … RAZBOIUL RECE CU RUSSII si CHINEZII com-u-nisti ! 😀
      IQ~160”

      PRICEPI ASTA ! E desi ultra-simplficat zis :( …foarte profund ideatic ! (tema de meditatie COMPARATIV-ISTORICA chiar !)

    5. „NU TE MIRA ce se alege de RO sub …francezi !”

      HAHAHA -> „sub francezi” deja e voia la furat in functii politice prin afaceri care imbogatesc NEVERIFICABIL JUDICIAR … sotia, situl sau copii POLITICIANULUI-DE-CARIERA ;) !
      (… stai sa vezi cate „frantzuzisme” mai vin :D … DACA SUNTETI HOTI :) promit c-o sa va placa ! PUP !)

      PS: Am s-au n-am IQ-ul ala ? :D
      (‘ntreb ca TEST nu c-as fi nesigur pe ce VIZIBIL pre-pot ! :) …”unii” dintre cei care tacut ma citesc … ma chiar inteleg dion TIMP UTIL (LOR) ! 🦢👣 )

    6. Fost consilier al lui Trump: „Fraudă masivă în alegerile din România

      ________________
      Salutari GENIALULUI!
      🤫😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.