Bolojan, anunț despre modificarea pensiilor speciale (video)

Este prima apariție a premierului după scandalul în care a fost implicat vicepremierul Dragoș Anastasiu (…)

De L.V.
Bolojan, anunț despre modificarea pensiilor speciale (video)

Este prima apariție a premierului după scandalul în care a fost implicat vicepremierul Dragoș Anastasiu (…)

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, marţi, că propune creşterea vârstei de pensionare şi intrarea în sistemul de justiţie în pensie la vârsta de pensionare standard de 65 de ani şi creşterea vechimii de la care te poţi pensiona de la 25 de ani la 35 de ani. De asemenea, valoarea pensiei unui magistrat ar urma să fie de maxim 70% din ultimul salariu net, nu 80% din brut.

Este prima apariție a premierului după scandalul în care a fost implicat vicepremierul Dragoș Anastasiu, care și-a anunțat duminică demisia.

Principalele declarații

” Se presupune că atunci când un om e la maturitatea vârstei profesionale, după ce a acumlat experiență, să poată pune această experiență în serviciul public. Dacă clarificăm cadrul legal, cu siguranță vom avea o calitate a serviciului de justiție din România mult îmbunătățită. Una dintre dintre fundamentele unui stat e sistemul justiție. E important să avem un sistem de justiție funcțional, de încredere”

Care sunt problemele în zona de justiție?

Ieșirea la pensie, prea repede

1. Suntem în situația în care 2/3 dintre magistrați ies la pensie la 47,48,49 de ani. Este o vârstă a maturității profesionale în orice domeniu. E o problemă de calitate și de sustenabilitate în anii următori. Nu mai avem oameni care să înlocuiască. Nu mai există oameni pe piața muncii. Generațiile care vin sunt la jumătate sau mai mici decât cele care ies la pensie sau urmează. Avem o criză pe care o resimt cei din sectorul privat.Această propunere vine să crească vârsta de pensionare.

Valoarea pensiei este la nivelul ultimului salariu 

2. ”Am avut 2 etape aceste acumulări negative. Am avut ani, înainte de 2020 în care datorită formulei din lege, și anume ca pensia unui magistrat să fie 80% din venitul brut, în fapt 80% din brut înseamnă mai mult decât venitul net.

Ani de zile pensiile au fost mai mari decât salariile, lucru care este total anormal. Nu există nicăieri, în afara unor pensii private.

În acești ani, pensiile au fost la nivelul ultimului salariu. Suntem în situația în care o pensie medie în sistemul de justiție este de aproximativ 25.000 de lei, aproximativ 5.000 de euro net. O pensie medie în România este undeva între 500-600 de euro.

Nicărieri în sistemele europene nu există o astfel de prevedere.

Legea de salarizare nu trebuie să permită interpretări

3. Trebuie gândită o lege de salarizare clară, care se poate face până la toamnă, avem legi de salarizare neclare. Avem 20.000 de acțiuni în instanțe generate de oameni din sistemul de justiție pentru drepturi salariale, pe bază de discriminare (pentru sporuri,  condiții vătămătoare, acte administrative validate prin hotărâri judecătorești).

În urma acestor sentințe în cascadă guvernele României au trebui să plătească aproximativ 10 miliarde de lei diferențe salariale în acest sistem. S-au făcut parțial eșalonări. Cea de anul trecut nu a fost încă achitată.

Înțeleg că mai există un stoc de sentințe, alte miliarde de lei,  ceea ce înseamnă un sistem impredictibil de salarizare. Nu ne mai putem permite. E nevoie să intervenim și pentru a interveni cu o lege de salarizare care să nu permită interpretări, să fie clară, nu să reducem salarii, ci pentru predictibiliate, stabilitate.

 Legat de vârstă și vechime 

  • creșterea vârstei de pensionare la vârsta de 65 de ani
  • propunem a vechimii pentru pensionare la 35 de ani, față de vechimea de 25 de ani de astăzi  (un magistrat care lucrează de la început în sistem  să iasă la pensie mai repede dacă dorește, dar nu la 48 de ani, ci la 58 de ani. Pentru fiecare an pentru care iese mai repede la pensie pierde 2% din pensie. Pe logica de contributivitate să existe deci această formulă. Sunt prevederi de natură să crească pensia de pensionare.

O mică parte a preferat să rămână în sistem și să lucreze după vârsta de pensionare, dar vom avea întregul corp al magistraților în activitate și se va vedea prin calitatea actului de justiție.

Cuantumul pensiei 

Am făcut o analiză a sistemelor de pensionare din țările UE. În afară de ușoare diferențe care sunt pot să spun că vârsta de pensionare este de 65 de ani în aproape toate țările UE.

În ceea ce privește pensia, majoritatea țărilor au un procent care se referă la valoarea salariilor încasate în ultimii ani de activitate, 4-5 ani. Din această medie, există calculcat procente. În unele țări avem sistem de plată total contributiv.  Am făcut o propunere care ține cont de acest principiu de bază de contributivitate dar și de formulele din legistația românească și de deciziile CCR.

Propunerea este ca valoarea pensiei să fie de maximum 70% din ultimul salariu net, un nivel superior a situației din țările UE. Calculul se face raportându-se la veniturile brute,  55% din venitul brut în ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultimul salariu net.

Aducem într-o zonă de normalitate, atât în ceea ce privește vârsta, cât și pensia 

Urmează să discutăm să vedem dacă sunt sugestii de modificări, astfel încât săptămâna viitoare să avem pachetul definitivat. Propunerile sunt în măsură să respecte principiile care țin de legislație. Au fost analizate deciziile CCR în așa fel încât aceste propuneri să îndeplinească aceste decizii.

Un punct legat de investiții 

Asigurarea fluxurilor de investiții în România în perioada următoare este un obiectiv important. Aceste investiții pot contribui și la dezvoltarea industriei de apărare, o parte dintre ele fiind cu fonduri de la Comisia Europeană prin programul „Safe”. Lucrăm cu toate ministerele pe aceste proiecte să definitivăm listele de proiecte care ar urma să fie finanțate prin PNRR sau „Safe” și să discutăm cu Comisia Europeană pentru a clarifica condițiile în care putem accesa în maxim de avantaj pentru România aceste finanțări. Vom comunica, la sfârșitul zilei, Comisiei, propunerile pe care le vom face pentru programul „Safe”.

Țările care vor acești bani comunică Comisiei lista de proiecte și se va stabili un mecanism prin care cele 150 de miliarde vor fi alocate pe țări. Din datele pe care le avem sunt cel puțin 20 de țări din UE care vor acești bani.

Pachetul României va conține propuneri de la Ministerul Apărării, dar, de asemenea, propunem și proiecte de infrastructură militară civilă, deci cu o funcționare mixtă, cum sunt coridoarele de transport importante. Având în vedere volumul de lucrări pe autostrăzi, cel puțin două proiecte urmează să fie propuse în acest proiect pe această zonă.

În ceea ce privește PNRR

Vrem să închidem lista de proiecte pentru cele 13,5 milioane euro care sunt pe componenta de grant, pentru ca până la sfârșitul verii anului viitor să putem consuma aceste resurse.

Prin PNRR pe zona de împrumuturi aici ne propunem să accesăm cea mai mare sumă posibilă.

Specificul PNRR este că aceste proiecte nu pot fi trecute pe altă linie de finanțare: dacă le-ai terminat, bine, îți iei banii, dacă nu, nu îți iei banii și trebuie să dai și penalități. În această listă vor fi acele proiecte care se vor putea finaliza până anul viitor.

https://www.youtube.com/watch?v=By3uFik5Ubc

 

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Eu sunt PREMIERUL-MITA, N-ARE CINE SĂ MĂ DEMITĂ,LA TOȚI LE-AM DAT MITĂ: PENSII SPECIALE,PRIVILEGII,SALARII FABULOASE,SINECURI ETC NU-I AȘA JUSTIȚIA ȘI CCR-UL ale MELE!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate