
Elon Musk a fost, în sfârșit, depășit. Ce-i drept, pentru scurt timp, dar nu a mai fost cel mai bogat om din lume. Cel care i-a luat titlul este Larry Ellison, cofondatorul Oracle și aliat al lui Donald Trump.
Averea lui Ellison a urcat brusc, miercuri dimineață, cu 101 miliarde de dolari, ajungând să fie 393 de miliarde de dolari. Creșterea s-a produs odată cu majorarea acțiunilor Oracle, care reprezintă o parte semnificativă din averea lui Ellison, cu peste 40%. La acel moment, averea lui Musk era estimată la 385 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, citat de BBC.
Până la sfârșitul zilei, pozițiile în topul celor mai bogați oameni din lume s-a schimbat iar, Musk revenind pe primul loc. Asta s-a întâmplat după ce prețul acțiunilor companiei Oracle au pierdut o parte din progresul înregistrat în dimineața de miercuri.
Parcă mai contează că e depășit sau nu, la sumele imense pe care le învârt ,o știre doar așa în lipsă de altceva…
e si nu e…daca majorarea a insemnat emiterea de actiuni s-ar putea sa fie in probleme si a majorat ca sa atraga lichiditati…
adica un balon de sapun…
Oracle nu e chiar oracol. AI e oracolul, ca cel din antichitate, il intrebi orice si iti spune.
Nu sunt avutiile lor … Toti au stapani in spate. Doar ca unii dintre ei (Presedintele Trump si Elon, in cazurile cunoscute) au inca verticalitate si impun anumite limite si in functie de interesul, dar si de valorile proprii: LIBERUL ARBITRU.