Secretarul general al OCDE în România

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, este astăzi în România

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Secretarul general al OCDE în România

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, este astăzi în România

Cormann se va întâlni cu preşedintele Nicuşor Dan, cu premierul Ilie Bolojan, dar şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului – Mircea Abrudean şi Sorin Grindeanu.

Luni dimineaţă, Mathias Cormann va discuta cu şeful statului, Nicuşor Dan, iar ulterior va merge la Palatul Victoria.

Potrivit agendei anunţate de Guvern, Ilie Bolojan şi Mathias Cormann vor avea o întrevedere şi vor participa la reuniunea Comitetului naţional pentru aderarea României la OCDE.

Oficialul OCDE se va întâlni şi cu preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, dar şi cu preşedintele Camerei, Sorin Grindeanu.

România a început, în iunie 2022, discuţiile de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.

OCDE are 38 de state membre, incluzând principalele economii ale lumii. Alături de România, alte şapte state au statut de candidat: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Indonezia, Peru, Thailanda, potrivit MAE.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Ăștia intra în OCDE cu localitățile bogate: București, Cluj, Timișoara, Iași și câteva pentru că, aici e baza pentru a minți in continuare de către mizeriile politice, pe astea le scot in fata și falsul pe salarii și pensii pentru restul țării. Toți, dar absolut toți mizeriile din politica românească mint și falsifica orice că sa își atingă scopul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.