Școala Profesională Astra Arad aniverstează anul acesta 10 ani de existență.
Cu mai bine de 10 ani în urmă, patronatul Fabricii de Vagoane Astra Arad a avut iniţiativa înfiinţării unei Şcoli Profesionale care să pregătească tinerii pentru diverse meserii necesare. Printre acestea sudor, strungar, lăcătuş construcţii metalice şi utilaj tehnologic, electromecanic material rulant, electrician aparate şi echipamente electrice şi energetice, operator maşini cu comandă numerică.
Şcoala Profesională ASTRA a primit avizul de funcţionare de la Ministerul Educaţiei Naţionale, iar anul şcolar 2015-2016 este primul, dintr-un lung şir, în care la Arad sunt pregătiţi tineri dornici de muncă şi cunoaştere.
Elevii nu numai că primesc gratuit educaţia necesară, atât cea teoretică cât şi pe cea practică, dar beneficiază și de o bursă de la Guvernul României. După terminarea studiilor absolvenţii vor fi încadraţi la fabrica Astra în meseriile pe care le au studiat la şcoală, se precizează pe site-ul instituției de învățământ.