În această seară, de la ora 22:00 (direct Digi Sport 1 și Prima Sport 1) Universitatea Craiova va juca prima partidă din noul format al Conference League la Sosnowiecz contra polonezilor de la Rakow Częstochowa.
Este prima apariție a oltenilor dincolo de etapele preliminare în cupele europene din 2017 încoace, când au evoluat din nou, după mulți ani, în Europa.
Va fi de urmărit duelul dintre doi internaționali români, fiecare la câte una dintre cele două echipe, atacantul Ștefan Baiaram la juveții din Bănie și Bogdan Racovițan, stoperul polonezilor, ambii cu șanse mari de a se regăsi peste câteva zile împreună la lot pentru crucialul meci al echipei naționale cu Austria din 12 octombrie, de la București.
Mirel Rădoi, antrenorul Craiovei, spunea că echipa sa este ca un bebeluș care vrea să tot crească în Europa și nu să rămână pe loc. De această dată, nu va mai începe cu ambii atacanți, doar palestinezul Al Hamlawi urmând a figura în primul unsprezece.
Deși în weekend este meciul de la București cu FCSB, faptul că acesta este primul meci european important al oltenilor după foarte mulți ani l-a determinat pe Rădoi să nu menajeze nici un jucător, folosind tot ce are mai bun la dispoziție. Racovițan a declarat că el și colegii lui sunt la curent cu rezultatele Craiovei din SuperLigă și cu jocul bun al echipei oltene, dar abia așteaptă duelul cu Baiaram, un jucător foarte tehnic și periculos, dar de care nu îi este frică. În tribune, vor fi peste 500 de suporteri din Bănie, dornici să vadă din nou echipa în meciuri importante din Europa.
Echipe probabile
Rakow (3-4-2-1): Trelowski – Tudor, Racovițan, Svarnas – Adriano, Barath, Bulat, Ameyaw – Pienko, Lopez – Brunes
Rezerve: Zich, Struski, Seck, Rondic, Mircetic, Repka, Makuch, Konstantoupoulos, Madrzyk
Absenți: Arsenic, Kochergin, Otieno (accidentați)
Antrenor Marek Papszun
Universitatea Craiova (3-5-2): Isenko – Rus, Screciu, Badelj – M. Rădulescu, Teles, T. Băluță, Cicâldău, Bancu – Baiaram, Al-Hamlawi
Rezerve: S. Lung jr, Houri, Al. Crețu, Mekvanshvili, Etim, Mora, Nsimba, L. Băsceanu, Mogos, Matei
Absent: Romanchuk (accidentat)
Antrenor Mirel Rădoi
Stadion Sosnowiec
Arbitru Ishmael Barbara. Asistenți Luke Portelli, James Muscat (toți din Malta)
Arbitru VAR Michael Fabbri. Asistent VAR Rosario Abisso (ambii din Malta)