Bulgaria cumpără aur înainte de trecerea la euro

Banca Națională a Bulgariei (BNB) a achiziționat 66.000 uncii troy de aur, echivalentul a 2.053,2 kilograme, în contextul aderării la zona euro, informează Novinite, citat[ de Agerpres.

Conform comunicatului BNB, tranzacția a avut loc la prețurile practicate pe piețele internaționale și este responsabilă pentru mai puțin de 1% din rezervele valutare ale instituției. A fost cea mai mare astfel de operațiune a BNB din 1997, când Bulgaria a introdus pentru prima dată consiliul monetar.

În urma deciziei din 8 iulie a Consiliului European privind adoptarea euro de către Bulgaria, de la 1 ianuarie 2026, BNB își va transfera rezervele valutare la Banca Centrală Europeană (BCE). Recenta achiziție de aur asigură suficiente rezerve fără reducerea nivelului actual deținut de BNB, acordând simultan acces la sursele de venit ale Eurosistemului (care cuprinde băncile centrale naționale ale țărilor din zona euro și BCE).

Banca Goldman Sachs a elaborat mai multe scenarii posibile cu privire la prețul aurului, scenariul de bază fiind acela al unei creșteri de până la 4.000 de dolari uncia la mijlocul lui 2026, dar estimează că ar putea ajunge până la aproape 5.000 de dolari dacă doar 1% din obligațiunile emise de Trezoreria SUA deținute de investitorii privați ar fi schimbate în aur.

Bulgaria va avea un cuvânt de spus la reuniunile Băncii Centrale Europene, a dat asigurări președinta BCE, Christine Lagarde.

În privința protejării cetățenilor în timpul tranziției de la leva la euro, Lagarde i-a încurajat să verifice rata de conversie și și-a exprimat încrederea în măsurile de protecție aflate în vigoare.

‘Unii comercianți ar putea exploata conversia pentru a majora ușor prețurile, dar autoritățile au instrumente pentru a ajuta consumatorii să verifice acuratețea. Din august, este disponibil un calculator, alături de sistemul dual de prețuri, în leva și euro’, a precizat oficialul BCE.

Conversia se face la o rată fixă de schimb de 1,95583 leva pentru un euro, au anunțat autoritățile de la Sofia. Conform cerințelor, ambele monede trebuie prezentate egal, clar și precis pe toate etichetele de preț.

Recomanda [votes_up id=879650]
Author

2 Comentarii

  1. Bulgaria adoptă euro, are datoria națională mică decât a noastră, cumpără aur, atrage mai mulți turiști etc. Noi ne consolăm că suntem conduși de ”coaliția pro-europeană”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.