Nicuşor Dan a vizitat, vineri, compania ieşeană de medicamente Antibiotice. Președintete a felicitat compania că a supravieţuit unor perioade economice complicate și a vorbit despre creșterea exporturilor și cum pot fi optimizate fondurile europene și schemele de ajutor pentru a aduce valoare adăugată.
Președintele a punctat faptul că Antibiotice Iași este o companie ”care își respect, prin tradiție, prezentul și mai ales perspectiva de viitor”.
”Am discutat cu domnul director (Ioan Nani – n.r.) cum poate să facă diplomaţia românească să ajute compania să vândă mai mult şi cum putem să optimizăm banii europeni şi schemele de ajutor pentru a aduce valoare adăugată cât mai mare”, a afirmat preşedintele.
”E o firmă cu tradiţie, care a depăşit momentele din anii 1990. Antibiotice a supravieţuit, alţii nu. Antibiotice a avut o viziune managerială şi e remarcabil că vorbim de o companie românească care e lider mondial pe un anume produs. Este de remarcat că se gândeşte la cercetare şi că investeşte în acest domeniu. Ştie să lucreze cu fonduri europene şi se dezvoltă într-un context actual. Ştie să se uite la viitor”, a mai spus Nicuşor Dan
Însoţit de ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, dar şi de ministrul Economiei, Radu Miruţă, Nicuşor Dan a sosit, vineri, la Iaşi de la Bruxelles, cu un avion militar C-27J Spartan, după ce a participat la reuniunea Consiliului European. Aeronava a aterizat la Iaşi la ora 13.00.
Preşedintele a participat la ceremonia festivă organizată cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la înfiinţarea Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” şi a Universităţii de Arte ”George Enescu”.
În fața Teatrului Național din Iași, câteva zeci de persoane l-au întâmpinat cu huiduieli pe președinte.
În cursul serii, preşedintele are programate întâlniri separate cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Sustanta activa NU este in gramajul prezentat pe eticheta! O sa repet pana cand NU ma veti mai CENZURA! De asta nu vi se amelioreaza AFECTIUNILE! SE FURA DIN SUBSTANTA ACTIVA: ASA AU „SUPRAVIETUIT”: CU LABORATOARE PA PERSOANA FIZICA! PARCA NU STITI SI NU STIM CE SE INTAMPLA IN FABRICILE DE MEDICAMENTE!
Vii cu prafuri ungure!