Update: Robert Mugabe, preşedintele statului Zimbabwe, a fost destituit duminică de la șefia partidului de guvernământ ZANU-PF, în cadrul eforturilor de înlăturare de la putere. Mugabe și soția sa, Grace Mugabe, au fost excluși din partidul de guvernământ.
Partidul a decis numirea în funcția de președinte a lui Emmerson Mnangagwa, fostul vicepreședinte concediat de către Robert Mugabe acum două săptămâni.
Robert Mugabe, în vârstă de 93 de ani, intenționa să predea șefia statului soției sale.
Partidul aflat la guvernare a mai anunțat că Mugabe trebuie să demisioneze din funcția de președinte până luni la prânz, în caz contrar vor fi demarate procedurile de punere sub acuzare și ulterior demitere.
Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, a ocupat funcția de șef al securității de stat și ar urma să conducă un guvern interimar post-Mugabe, care intenționează să se concentreze pe reconstruirea relațiilor cu statele din lume și pe stabilizarea unei economii aflate în cădere liberă, potrivit unei surse din cadrul partidului ZANU-PF.
Armata din Zimbabwe a preluat puterea în această săptămână, cu scopul declarat de a opri „criminalii” din jurul președintelui, care cauzează probleme sociale și economice. Mugabe nu a demisionat și nici nu a fost înlăturat în mod oficial.
Mii de zimbabweeni au ieșit sâmbătă dimineață pe străzile din Harare pentru a-și arăta sprijinul față de preluarea puterii de către armată și pentru a-i cere președintelui Robert Mugabe să renunțe oficial la putere.
Robert Mugabe se află la putere la Harare începând din anul 1980.
..E vorba de un poster-reclama la „Planeta maimutelor” ? Eu am impresia ca lu’ Mugabe asta i-a dat Berlusconi adresa medicului care i-a facut implant de par, doar ca, sa faca misto de el, l-a indreptat catre veterinar ! In orice caz, tipul mi se pare o combinatie reusita intre parul blond vilvoi al lui Trump si mustacioara de caporal a lui Hitler !