Adrian Păunescu a marcat România între 1970 şi 1986, fiind redactor-șef al revistei ”Flacăra„ (1973-1985), perioadă în care a inițiat și condus Cenaclul „Flacăra„ până la interzicerea sa pe 16 iunie 1985.
A lucrat, de asemenea, ca redactor la revistele ”Amfiteatru” (1966-1968), ”România literară” (1967-1970; redactor-șef adjunct) și „Luceafărul„(1970-1972).
Flacăra a fost una dintre puţinele reviste care, în anii comunismului, se tipărea în jumătate de milion de exemplare, și a adunat în paginile sale toţi scriitorii români de prestigiu.
Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi. Și-a petrecut copilăria în comuna Barca, din judeţul Dolj și a fost crescut mai mult de bunici. Adrian Paunescu a venit în Bucureşti apoi, unde urmat două clase la Liceul Central. A terminat 1960, însă la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti a ajuns, din motive politice, în 1963. Între 1970 şi 1971, el a fost bursier al Universitatii Iowa – S.U.A.
Cenaclul „Flacăra” pe care l-a înfiinţat a s-a transformat într-un fenomen de masă
Cu peste 6 milioane de spectatori și 1.615 de evenimente muzicale, de poezie și dialog a exercitat o mare atracție mai ales din partea tinerilor. Într-o combinaţiei de idei de stânga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism, mulţi artişti „subversivi” în perioda comunistă au fost lansaţi de Păunescu prin Cenaclul Flacăra.
A publicat peste 50 de cărţi, fiind considerat unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani
Prolific, dar și controversat deopotrivă, Adrian Păunescu este o figură distinctă în cultura românească. Printre cele mai remarcabile poeme ale sale reamintim: ”Repetabila povară (Rugă pentru părinţi)”, ”Tăierea porcului”, ”Analfabeţilor”, ”Iubiţi-vă pe tunuri”, ”Totuşi iubirea”, ”Nebun de alb”, ”Umbra”.
A primit numeroase premii și distincții pentru poezie și activitate jurnalistică, din 1994 a fost ales, mai mulți ani la rând, președinte al Congresului Spiritualității Românești, desfășurat la Băile Herculane, iar în mai 2009 a primit titlul de președinte de onoare al clubului de fotbal Universitatea Craiova.
În august 2010, el a fost ales membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, ”pentru contribuția substanțială la procesul de apropiere a celor două maluri ale Prutului.
După 1989 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii, condus de Ilie Verdeț (din aug. 1992), devenind prim-vicepreședinte (ian. 1995-iun. 1998) și președinte executiv (iun.-sept. 1998) al formațiunii.
În 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidențiale, pe care le-a pierdut.
La 21 septembrie 1998 a demisionat din toate funcțiile deținute în PSM. A fost membru al Partidului Democrației Sociale din România (devenit Partidul Social Democrat).
Cariera politică a început-o însă din timpul regimului comunist, ca secretar al organizației UTC de la Uniunea Scriitorilor din România (1966-1968), membru al PCR (august 1968).
Poetul Mircea Dinescu spunea despre Adrian Păunescu că a fost „un fenomen natural” şi „un mare talent”
„Am fost pe baricade diferite, dar acum doi ani de zile ne-am împăcat… a fost un mare talent care şi-a subminat propriul talent prin viaţa sa ieşită din comun”, spunea Mircea Dinescu despre Păunescu.
”Cine ştie cum a debutat Adrian Păunescu prin anii `68, cu volumul lui Mieii primi, ştie că a fost asemuit unui fenomen de critica literară”, mai spunea Mircea Dinescu.
După 20 de ani în care nu au vorbit cei doi s-au împăcat
„Înainte să intre în spital mi-a telefonat şi mi-a spus: Mircea, îţi dau un telefon să îţi spun că îmi e dor de cel ce erai odinioară. Am fost tulburat. Mi-am dat seama că prin fraza aceea îi era lui dor de ceea ce a fost odinioară”, şi-a amintit Mircea Dinescu.
”Zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi”, scria Adrian Păunescu într-un editorial publicat pe 21 iunie 2010 în „Jurnalul Național”.
Când inima maestrului a încetat să bată…
„Astăzi, 5 noiembrie, la ora 7.15, inima maestrului a încetat să bată. După nenumărate tentative de resuscitare a trebuit să ne declarăm învinşi…maestrul a plecat dintre noi”, anunţa prof. dr. Şerban Brădişteanu decesul poetului. Au trecut de atunci 15 ani.
Cel mai mare propangandist ceausist si cel mai mare pupincurist a unui criminal impotriva umanitatii care a ordonat arm.atei rom.ane, in caltate de comandant suprem, sa se traga cu munitie de razboi in protestatarii care nu-l mai doreau. A scapat de linsaj in Dec 1989, printr-o fuga salvatoare peste gardurile ambasadei SUA din Bucuresti.