Precizări de la Distrigaz
În urma unei explozii cauzată de o butelie cu GPL, existentă într-un apartament din imobilul mai sus menționat, s-a produs un incendiu care a afectat o serie de garsoniere din acest bloc. Imediat, echipele Distrigaz Sud Rețele s-au deplasat la fața locului unde, pentru asigurarea condițiilor de securitate, au întrerupt alimentarea cu gaze naturale a imobilului afectat astăzi, 13 noiembrie 2025, începând cu ora 09:20. Ca urmare a acestei întreruperi neprevăzute sunt afectați 49 de clienți casnici.
În urma controlului efectuat de către Distrigaz Sud Rețele, nu au fost depistate scurgeri de gaze în zona rețelei de distribuție a gazelor naturale, în zona adiacentă imobilului și nici infiltrații în subsolul acestuia.
Distrigaz Sud Rețele a luat această măsură până la remedierea, de către o firmă autorizată A.N.R.E., a eventualelor defecțiuni ce au afectat instalația de utilizare. Potrivit legislației în vigoare1, instalația comună de utilizare aparține clienților și nu se află în responsabilitatea Distrigaz Sud Rețele.
După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.
Stirea initială
Conform primelor informații, explozia a avut loc la o garsonieră aflată la etajul al treilea al imobilului. A fost declanșat planul roșu de acțiune, iar angajații ISU Olt, dar și cadrele medicale de la Ambulanță au ajuns de urgență la fața locului. Toți locatarii din clădire au fost evacuați.
„La nivelul judeţului Olt a fost activat Planul roşu de intervenţie. Au fost mobilizate şase echipaje SMURD, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) şi un post medical avansat pentru intervenţii în situaţii de urgenţă”, au afirmat pompierii.
Panica oamenilor a fost cu atât mai mare cu cât în urmă cu doar câteva săptămâni o explozie cu victime a afectat un bloc de locuințe din cartierul bucureștean Rahova.
Foto arhiva