Drulă şi USR vor un spaţiu verde în inima Capitalei – Parcul Uranus

Cătălin Drulă aminteşte că multe ţări tratează spaţiul din jurul clădirilor parlamentare ca locuri de întâlnire civică şi participare.

De (R.C.)
Drulă şi USR vor un spaţiu verde în inima Capitalei – Parcul Uranus

Cătălin Drulă aminteşte că multe ţări tratează spaţiul din jurul clădirilor parlamentare ca locuri de întâlnire civică şi participare.

Deputatul Cătălin Drulă, candidat USR la primăria Capitalei, şi consilierii generali USR au depus un proiect care propune realizarea Parcului Uranus.

Este vorba despre un amplu spaţiu verde public de aproape 80 de hectare în zona Palatului Parlamentului.

Potrivit USR, iniţiativa vizează redarea către bucureşteni a terenului din jurul clădirii Parlamentului – o zonă care astăzi este parţial închisă, nefolosită sau accesibilă doar instituţiilor statului.

Cătălin Drulă a transmis o scrisoare oficială către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, solicitând sprijinul instituţional pentru demararea proiectului.

”Propunerea vine în completarea unei iniţiative deja depuse de consilierii USR Nicorel Nicorescu şi Naomi Reniuţ Ursoiu în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care prevede o asociere între mai multe instituţii publice – Primăria Capitalei, Camera Deputaţilor, Senatul României, Patriarhia Română, Academia Română şi Metrorex – pentru transformarea zonei într-un parc public”, se arată în comunicatul USR.

Potrivit formaţiunii, Proiectul „Parcul Uranus” are o dimensiune profund simbolică

”Înainte de ridicarea Casei Poporului, zona găzduia cartierul Uranus, un cartier istoric al Bucureştiului, demolat în anii ’80 de regimul Ceauşescu.

În locul său au rămas clădiri monumentale, bulevarde largi şi o curte imensă închisă între zidurile Parlamentului”, subliniază USR.

„A venit momentul ca Parlamentul României să facă un gest de deschidere şi de reparaţie către bucureşteni şi către toţi românii”

”După cum ştiţi, Palatul Parlamentului şi terenul din jurul său au o istorie traumatizantă pentru oraşul Bucureşti. Un cartier întreg, cu sute de clădiri, a fost distrus – la fel şi vieţile a mii de români – pentru a face loc construcţiei în care ne desfăşurăm activitatea”, spune Cătălin Drulă.

Terenul  dintre Parlament şi Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al reconectării dintre instituţiile statului şi oameni

În scrisoarea adresată Parlamentului, Cătălin Drulă aminteşte că multe ţări tratează spaţiul din jurul clădirilor parlamentare ca locuri de întâlnire civică şi participare.

”În Norvegia, în faţa Parlamentului din Oslo se află două piaţete care adună mii de oameni. În Germania, Reichstag-ul este înconjurat de o peluză de peste 37.000 de metri pătraţi, un loc deschis vizitatorilor şi simbol al transparenţei”, menţionează USR.

„Noi avem această barieră pusă între Parlament şi cetăţeni”

Cătălin Drulă spune că spaţiul este unul răpit oamenilor și că gardurile imense pun o barieră între oameni şi oamenii politici. ”Cum ar fi ca aici să avem un parc?”, întreabă Drulă.

”Proiectul Parcului Uranus nu este doar o investiţie urbană, ci şi un act de reconciliere istorică între stat şi cetăţeni”

„Sper să ne ridicăm cu toţii la înălţimea acestui proiect şi ca peste ani să putem fi mândri că am realizat împreună un act de reparaţie faţă de bucureşteni şi am crescut astfel prestanţa şi imaginea Parlamentului”, se arată în finalul scrisorii trimise de Cătălin Drulă către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Parcul Uranus ar putea deveni unul dintre cele mai mari spaţii verzi din centrul Bucureştiului, un loc de promenadă, evenimente publice, cultură şi participare civică. Cătălin Drulă îşi propune să pună în aplicare acest proiect dacă va deveni primarul Capitalei, conchide USR.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. cand o ia acest drulache cu politica, deja arata respingator pentru bucuresteni
    Palatul parlamentului asa cu e ,e o minune pentru Europa ,nu numai Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.