Spitalul Universitar Bucureşti, de Ziua Mondială a Prematurităţii. Fetița de 500 de grame 

Mămici şi copii născuţi prematur la SUUB au sărbătorit momentul într-o atmosferă de poveste. Tema acestei zile: «Incubatorul cu amintiri»

De L.V.
Spitalul Universitar Bucureşti, de Ziua Mondială a Prematurităţii. Fetița de 500 de grame 

Mămici şi copii născuţi prematur la SUUB au sărbătorit momentul într-o atmosferă de poveste. Tema acestei zile: «Incubatorul cu amintiri»

Cel mai mic copil  care s-a născut la Spitalul Universitar Bucureşti a avut la naștere 500 de grame. A fost o naștere prematură, la 6 luni.

Alți peste 1.300 de copii, dintre care 218 au fost prematuri, s-au născut în această unitate medicală. 

De Ziua Internaţională a Prematurităţii, Spitalul Universitar Bucureşti face un bilanț al acestor nașteri, până la  data de 1 noiembrie.

”La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti marcăm Ziua Internaţională a Prematurităţii într-un mod special. Mămici şi copii născuţi prematur la SUUB au sărbătorit momentul într-o atmosferă de poveste. Tema acestei zile: «Incubatorul cu amintiri»”, transmit, luni, oficialii SUUB.

În anul 2025, în maternitatea SUUB, fiecare incubator a ”crescut” aproximativ 20 de prematuri. Numărul de prematuri de la SUUB a atins o medie de 16%, mult mai mare decât media naţională, pentru că aici vin, prin transfer, toate cazurile grave.

Fetița de sub 500 de grame

”Șansa fetiței care s-a născut la nici  6 luni  a fost echipa de medici obstetricieni şi neonatologi care au crezut în ea, care i-au acordat toate îngrijirile medicale necesare, deşi a avut numeroase riscuri şi complicaţii”, potrivit SUUB.

În același timp, spun oficiali ai Spitalul Universitar Bucureşti, „patru din zece mame nu îşi monitorizează sarcina”.

”… aici intervine factorul de risc care duce la naşterea prematură. În momentul în care pacienta nu se investighează pe parcursul sarcinii are riscul de a naşte mai devreme de 37 de săptămâni şi în acest fel apar riscuri atât pentru ea cât şi pentru copil”, arată dr. Monica Cîrstoiu, şef Clinică Obstetrică- Ginecologie.

Tipurile de analize care se fac în unitatea medicală și care contribuie la protejarea sănătăţii mamei şi a copilului  

  •  investigaţii complexe legate de germenii şi factorii infecţioşi care duc la naşteri premature (toxoplasmă, citomegalovirus, rubeola, herpes)
  •  investigaţii suplimentare legate de statusul de coagulare, modificările trombofilice şi de sindrom antifosfolipidic
  •  investigaţiile legate de germenii situaţi la nivelul tractului vaginal şi cervical  (duc la ruperea prematură de membrane)

”Aproximativ un milion de nou-născuţi din întreaga lume mor anual din cauza complicaţiilor prematurităţii”

”Conform OMS, aproximativ 2/3 dintre aceste decese sunt prevenibile, ceea ce înseamnă că noi toţi suntem datori să contribuim la reducerea mortalităţii neonatale prin acţiuni care să faciliteze accesul la servicii medicale de calitate pentru gravidă şi nou-născut.

În maternitatea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti îngrijim un număr mare de nou-născuţi prematuri (14-16% an), deoarece sarcini cu risc, cu patologie asociată, sunt direcţionate preponderent către noi, întrucât suntem un centru medical multidiscipinar de elită”, a declarat Dr. Adriana Dan, şef secţie Neonatologie.

Secţia de Neonatologie a SUUB este clasificată ca maternitate de grad III având capacitatea de a acorda îngrijiri medicale înalt calificate pentru orice fel de patologie neonatală.

Pe secţie sunt 20 de locuri şi echipamente medicale de ultimă generaţie necesare pentru îngrijirea prematurilor cu vârste de gestaţie şi greutăţi foarte mici şi a tuturor nou-născuţilor, indiferent de vârstă sau greutate.

Ziua Mondială a Prematurităţii este sărbătorită anual în 17 noiembrie, iar din 2020 România are legea 189/2020 care instituie Ziua Naţională a copilului Prematur din România.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.