Guvernul a extins lista medicamentelor compensate şi gratuite

Pacienţii primesc opţiuni terapeutice moderne, validate ştiinţific şi aliniate la standardele europene, anunță ministrul Sănătății

De (R.C.)
Guvernul a extins lista medicamentelor compensate şi gratuite

Pacienţii primesc opţiuni terapeutice moderne, validate ştiinţific şi aliniate la standardele europene, anunță ministrul Sănătății

Guvernul a aprobat, joi, extinderea listei medicamentelor compensate şi gratuite. Sunt incluse 41 de noi medicamente, dar vedem și un număr mai mare de afecţiuni pentru care acestea pot fi prescrise și care se aflau deja în listă.

”Astăzi am făcut unul dintre cei mai importanţi paşi din ultimii ani pentru pacienţii din România: extinderea listei medicamentelor compensate şi gratuite cu 41 de medicamente şi, în acelaşi timp, extinderea listei de afecţiuni pentru care medicamentele existente pot fi prescrise”, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

 ”Este o schimbare de fond, care atinge direct vieţile oamenilor”

”Este unul dintre cele mai mari pachete de extindere din ultimii ani şi un rezultat direct al muncii echipelor din Ministerul Sănătăţii, ANMDMR şi CNAS. Sunt mândru că, împreună, am reuşit să introducem terapii noi, inovatoare, generice şi biosimilare, care aduc tratamentul mai aproape de oameni şi fac sistemul mai accesibil şi mai corect. În paralel, extinderea afecţiunilor eligibile pentru medicamentele deja existente face tratamentele mai accesibile pentru mai mulţi pacienţi.

Prin această extindere, pacienţii cu boli oncologice, neurologice, cardiovasculare, reumatologice, pneumologice, dermatologice, gastroenterologice, hematologice, oftalmologice, alergologice şi infecţioase primesc opţiuni terapeutice moderne, validate ştiinţific şi aliniate la standardele europene”, a mai transmis ministrul.

Rogobete a precizat că, pentru bolile rare se introduc tratamente de ultimă generaţie pentru amiloidoză, angioedem ereditar sau acondroplazie.

Domeniile în care se introduc sau extins tratamente noi:

ONCOLOGIE

  • Cancer mamar în stadiu avansat
  • Cancer colorectal (CCR) metastazat
  • Cancer de prostată non-metastatic rezistent la castrare
  • Cancer mamar metastatic sau avansat local
  • Cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC) în stadiu avansat
  • Cancer tiroidian medular avansat
  • Cancer de prostată avansat
  • Cancer de prostată metastatic
  • Leucemie
  • Mielom multiplu recidivat şi refractar
  • Melanom uveal
  • Cancer de tract biliar

NEUROLOGIE

  • Tratamentul migrenei
  • Epilepsie
  • Miastenia gravis

REUMATOLOGIE

  • Artrita psoriazică
  • Spondiloartrită axială

DERMATOLOGIE

  • Dermatita atopică

PNEUMOLOGIE

  • Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
  • Astm bronşic sever

ENDOCRINOLOGIE

  • Hipercolesterolemie primară (familială heterozigotă / non-familială)
  • Dislipidemie mixtă

OFTALMOLOGIE

  • Degenerescenţă maculară neovasculară
  • Edem macular diabetic

HEMATOLOGIE

  • Trombocitopenie severă

PEDIATRIE

  • Tratamentul acondroplaziei

Arii multidisciplinare (Cardiologie + Neurologie)

  • Amiloidoză cu transtiretină
  • Hipertensiune esenţială

GASTROENTEROLOGIE

  • Colită ulcerativă

ALERGOLOGIE

  • Angioedem ereditar

BOLI INFECŢIOASE

  • Noi combinaţii medicamentoase pentru tratamentul infecţiei HIV
Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.