„Am venit numai cu gânduri bune. În primul rând, mă refer la echipă. Este cea mai importantă provocare a mea, ținând cont că la Sibiu am avut momente frumoase. Mă leagă mult acest oraș și îmi doresc să readucem echipa la nivelul din ultimii ani. Să fim puternici și de temut în Liga 1. Forța, Hermannstadt”, a transmis antrenorul în conferința de presă prin care a fost prezentat oficial.
Dorinel Munteanu revine pe banca unei echipe din Superliga la jumătate de an după experiența nefastă de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Acolo, a rezistat doar cinci partide. „Neamțul” a jucat în Sibiu între 1989 și 1991, la Inter Sibiu.
Dorinel Munteanu a semnat un contract pe un an și jumătate și va încasa un salariu de 10.000 de euro pe lună, scrie Digi Sport.
„Bine ai venit la FCH, Dorinel Munteanu!”
Hermannstadt a anunțat venirea lui Dorinel Munteanu printr-o postare pe Facebook.
„Bine ai venit la FCH, Dorinel Munteanu! Ca fotbalist, Dorinel Munteanu a jucat la CSM Reşiţa , FC Olt , Inter Sibiu , Dinamo Bucureşti , Cercle Bruges , FC Koln , Wolfsburg , Steaua București , CFR Cluj , FC Argeş , FC Vaslui și U Cluj. A cucerit Campionatul, Cupa României și Supercupa României. De asemenea, a evoluat în echipa națională a României o perioadă îndelungată, devenind cel mai selecționat fotbalist român din toate timpurile ( 134 de prezenţe/16 goluri ).
Dorinel Munteanu și-a început cariera de antrenor principal în 2005, pe banca echipei CFR Cluj, unde activa şi ca jucător, continuând apoi la FC Argeş, FC Vaslui , Steaua București , U Cluj , Oţelul Galați , Dinamo Bucureşti , Mordovia Saransk , Kuban Krasnodar , Gabala , Astra Giurgiu , Zakho FC și CSM Reşiţa.
A fost antrenor principal la Oţelul Galaţi în perioada 2009-2012 , reușind în 2011 să câștige campionatul şi Supercupa României, dar și în perioada 2021 – 2024, reușind să-i readucă pe gălățeni din Liga 3 în SuperLiga Romania și într-o finală de Cupa României Betano.
Dorinel Munteanu a semnat un contract cu FCH valabil pentru un sezon și jumătate.”
Succes Dorinele.Ai fost unul din cei mai harnici si luptatori fotbalisti !