Ponta crede că Băsescu era soluția azi: Se bătea cu ei, le dădea un cap în gură, plângea, se împăca, te pupa

Victor Ponta susține că România are nevoie de un președinte a cărui atitudine trebuie să fie similară cu cea pe care a avut-o Traian Băsescu.

Ponta crede că Băsescu era soluția azi: Se bătea cu ei, le dădea un cap în gură, plângea, se împăca, te pupa

Victor Ponta susține că România are nevoie de un președinte a cărui atitudine trebuie să fie similară cu cea pe care a avut-o Traian Băsescu.

Fostul premier consideră că în actualul context politic intern și internațional, România are nevoie de un președinte așa cum a fost Traian Băsescu.

„Astea sunt nişte vremuri pentru unul ca Băsescu, care se ducea, se bătea cu ei, le dădea un cap în gură, plângea, se împăca, te pupa, iarăşi. Nu e o vreme în care cei cuminţi şi drăguţi se pot impune” a declarat Victor Ponta, la EuropaFM.

În privința modului în care acționează Donald Trump pe plan internațional, în relația cu celelalte state, Victor Ponta consideră că: „S-a dus vremea vorbelor mari, a discursurilor. Nu domnule, e vremea prădătorilor, trebuie să rezişti în lumea asta. Nu eşti tu o mare putere”.

Mai mult, Victor Ponta crede despre Nicușor Dan că îi lipsește atitudinea pe care o are Trump.

„Nu ştiu dacă este neapărat din filmul ăsta, dar el e preşedinte, ar trebui să aibă o echipă care să îi spună: domnule preşedinte, cu ăştia ne întâlnim, astea sunt aşteptările lor, hai să vedem ce aşteptări avem noi. Că dacă nici nu ne băgăm, Trump o să ne ţină minte” mai spus Victor Ponta pentru aceeași sursă.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. inteleg, ce tot il bagati in seama pe cetateanul asta sarb. Sa dea sfaturi la Beograd!
    Ca o avea si bani, cat pentru sapte vieti!

  2. tara este in halul ästa,reprezentatä de oameni slabi si corupti,tocmai datoritä acestui degenerat,BÄSESCu,cu sleahta lui..cum vede lumea pe dos,evenimentele politice,..Ceausescu era bun,Bäsescu erou..deci asta i mintea normalä de roman,..atunci ce va fi..? din räu in mai räu..

  3. Pontanakul deapana ‘Amintiri din copilarie’
    Toti sunt viteji cand se joaca prin curte,cum ajung la Bruxelles toti isi baga coada intre picioare

  4. Nu credeam ca o sa-i dau vreodata dreptate lui Ponta , dar are dreptate ca in contextul actual intern si extern Romania ar avea nevoie de un „Basescu”.

  5. Are dreptate aici . Basescu avea singe in instalatie , avea autoritatea de a se impune , sprijinea lupta anticoruptie . In primul mandat . Mafiotii politici se temeau de el , il respectau de frica . Era potrivit astazi .

  6. Ponta oare nu cunoaste proverbul acela cu prostia si fudulia? Doar agresivitatea mai lipseste bietei Romanii. Pe el l-a pus Basescu cu „botul pe labe”, dar impotriva UE si SUA Basescu era mielusel.

  7. ”Mai mult, Victor Ponta crede despre Nicușor Dan că îi lipsește atitudinea pe care o are Trump.” Daca ar fi singurul minus……. Lui N.Dan ii lipseste esentialul.

    1. Nicio legatura intre Dan si Trump, sunt in tabere diferite, iar Ro.mania este impartita in 3 si majorita.tii nu-i pasa, rade si de gloa.balisti si de soberanisti. Romanii sunt un popor de 8.000 de ani pe acest taram, nu este un popor format din toti delic.ventii fugiti din tarile lor sa scape de pedepse. Asa ca, scutiti-ne de comparatiile republicano-trumpiste si democrato-sorosiste !

  8. Nu prea cred ca Ponta are dreptate si comportamentul bataios si agresiv ,de care ne spune dumnealui laudand pe Basescu ,nu prea tine in situatia politicii actuale .In aceste timpuri ,cred ca diplomatia si modul de a comunica ,aduce mult mai multa reusita .

    1. Băsescu avea avantajul majorității în Parlament. Astăzi orice criză politică ne duce în dezastru total.
      Mă uit la lătrătorii hauriști care țipă pentru orice.
      De ce cresc taxele și impozitele, de ce se încearcă reforma administrației, de ce ne împrumutăm, de ce nu cresc salariile și pensiile…..
      În schimb dacă îi întrebi de unde bani să plătim pensiile și salariile încep să fluiere la stele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.