Într-un interviu pentru Agerpres, elevul a povestit cum s-a simțit la revenirea în țară, având cu el medalia de aur.
„Reîntâlnirea cu colegii mei și cu cadrele didactice a fost foarte frumoasă, iar cuvintele domnului director m-au emoționat. Îmi ador colegii și sunt mândru că fac parte din acest colectiv. Mă simt apreciat și susținut, iar acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine, am simțit aprecierea tuturor cadrelor didactice’, a spus Eduard Ștefan, care a adăugat că mesajele scrise din partea colegilor le va păstra alături de medalii și alte lucruri dragi” a declarat Eduard, pentru sursa citată.
Elevul a povestit și cum a fost experiența din Thailanda, explicând că subiectele pe care le-a avut de rezolvat nu au fost atât de dificile.
„n Thailanda a fost minunat, m-am simțit foarte bine, m-am relaxat și m-am distrat, deși căldura nu prea mi-a plăcut. Totuși, am trăit momente magice alături de tatăl meu și mi-am făcut prieteni noi. Subiectele de la concurs nu au fost foarte grele pentru mine” a spus băiatul.
Pregătiri pentru alte competiții internaționale
Proaspăt revenit în țară, Eduard se pregătește acum pentru alte competiții internaționale. Acestea se desfășoară în Dubai, Italia și New York, Statele Unite ale Americii. La competiția din SUA a obținut și anul trecut o medalie, în cadrul concursului „Copernicus”.
„În continuare mă pregătesc pentru Olimpiada de Matematică și îmi doresc să ajung la Olimpiada Internațională ‘Copernicus’ din Dubai, apoi la Olimpiada STEM din Italia și ‘Neoscience’ din New York. Aștept cu bucurie și tabăra ‘LuminaMath’ din vară. Am revenit mai motivat ca niciodată să fac ceea ce îmi place. Doresc să particip și la Mica Olimpiadă de Geografie Terra’, pentru că îmi place mult geografia, dar și la concursuri de limba română„ a mai spus Eduard.
Mesaj din partea Ambasadei României în Regatul Thailandei
Performanțele elevului din Caracal au atras atenția și Ambasadei României din Regatul Thailandei. Oficialii instituției au transmis mesaje de apreciere tuturor competitorilor români care au participat la International Math Challenge. Pe lângă Eduard Florin Ștefan, la această competiție au mai participat alți patru elevi din România.
„Felicitări elevilor români – Petcu Iustin Ștefan, Eduard Florin Ștefan, Mirela Andreea Tone și Alexandru Ionuț Tone – laureați la International Math Challenge, desfășurată la Bangkok la sfârșitul lunii ianuarie. La 1 februarie 2026, Alin Nitu, ministru-consilier la Ambasada României, a fost prezent alături de elevi, la Universitatea Chulalongkorn, participând la premierea acestora. Performanțele deosebite ale elevilor români care obțin consecutiv medalii la acest concurs de anvergură au fost apreciate atât de autoritățile thailandeze competente, cât și de corpul diplomatic acreditat în Thailanda, mediul academic și mass-media” a fost mesajul transmis de Ambasada României în Thailanda.
acesta are un vocabular mai bogat si mai logic decat cel al majoritatii politicienilor.
Cat despre medalii, felicitari lui, parintilor si profesorilor!
Vor lasa ceva frumos in urma lor.