Monica Macovei îi cere președintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament legea privind alegerile locale, susținând primarii și președinții consiliilor județene trebuie să fie aleși în două tururi de scrutin.
„Doresc să încep cu o revendicare, o solicitare pe care am făcut-o președintelui Iohannis, anume să retrimită în Parlament Legea alegerilor locale, pentru că așa cum s-a votat, primarii sunt aleși din primul tur, ceea ce înseamnă că pot fi aleși cu 12-15%, iar președinții de consilii județene sunt aleși, potrivit noii legi, dintre consilierii județeni, nu mai sunt aleși de cetățeni. Asta face că rețeaua de baroni locali să continue să existe, asta face ca reprezentativitatea primarilor și a președinților de consilii județene să fie foarte mică și asta duce la lista oricărei competiții de proiecte în folosul comunității”, a declarat Macovei într-o conferință de presă la Cluj-Napoca.
Aceasta a susținut totodată că în scrisoarea pe care i-a trimis-o între cele două tururi de scrutin candidatului la Președinție Klaus Iohannis era și un punct referitor la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi, lucru pe care Iohannis l-ar fi acceptat.