Într-o analiză pentru Cotidianul, Cristian Andrei, analist politic și fondator al Agenției de Rating Politic, descrie modul în care ar arăta România dacă ar reveni la alegerile locale în două tururi. Una dintre perspectivele sale este aceea că țara noastră ar cunoaște cu adevărat o reformă care să o scape de populism.
„S-ar deschide sistemul politic, ar intra sânge proaspăt la conducerea localităților, partidele s-ar revigora – pentru că azi au picioare de lut, se bazează pe niște primari votați de niște minorități. Ar câștiga în primul rând cetățenii, pentru că ar avea parte de o dezbatere reală despre localitate în campanie, nu doar o alegere pro și contra unui primar în funcție, cum e acum. Dezbatere, nu tribalism politic.
Ar fi una din adevăratele «reforme» care ar salva România de populism, care ar mai sparge din castele locale care s-au format după înțelegerea PSD-PDL din 2010 care a vrut să închisă sistemul politic prin acest sistem electoral. Totodată, alegerea în două tururi ar permite formarea de alianțe împotriva valului anti-sistem care se va forma și la locale în 2028 și care va mătura, chiar și cu un singur tur, primarii în funcție”, este analiza lui Cristian Andrei.
„Partidele mari nu câștigă de fapt nimic din faptul că au 90% dintre primari”
În momentul în care această idee se lovește de un val uriaș de rezistență, întrebarea firească este cine câștigă de pe urma acestui refuz. Cristian Andrei susține că beneficiarii sunt reprezentați de „un număr mic de primari care au devenit slabi în timp, deconectați de comunitate și unii lideri care s-au obișnuit să se mențină la putere prin combinații servind acești primari”.
„Paradoxal, așa cum se vede, partidele mari nu câștigă de fapt nimic din faptul că au 90% dintre primari, pentru că la alegerile parlamentare și prezidențiale se produce o explozie de furie împotriva lor. Partidele ar trebui să aibă curaj să deschidă competiția și să se curețe și ele de uscături, prin alegeri cinstite. Primarii, așa cum sunt azi, fără competiție, au ajuns o piatră de moară pentru partide”, a completat acesta.
Analistul politic se opune și unui curent din spațiul public. Dacă opinia publică e de părere că alegerile în două tururi reprezintă un sistem „pentru partidele mici”, Cristian Andrei vine cu o perspectivă nouă: „Eu spun că și partidele mari, PSD și PNL, ar avea șansa să crească și să-și revină”.
„Obsesia de a menține un număr mare de primari, cu orice preț, le-a distrus. Dacă ar exista competiție reală, ar vedea și ei că au multe «uscături», primari neperformanți, și ar face ceva să schimbe asta. Alegeri în două tururi nu este un sistem împotriva partidelor mari, din contră, le-ar ajuta mult. Chiar și acei primari independenți sau de la partide mici în final ar ajunge să graviteze tot spre marii poli politici”, a mai precizat Cristian Andrei.
Vot fără explicații
O astfel de decizie majoră, însă, trebuie luată în Parlament. Senatul n-a fost de acord marți, însă nu a fost for decizional. Proiectul merge la Camera Deputaților, unde situația se poate schimbă. Însă șansele sunt minime. Cotidianul a încercat să stea de vorbă cu liderii grupurilor PSD, PNL și UDMR din Senat, pentru a afla de ce au votat împotrivă, însă nu au răspuns solicitărilor.
Am discutat, însă, cu primari și un președinte de consiliu județean de la majoritatea partidelor parlamentare. În ceea ce privește AUR, nu a putut fi contactat niciun edil al acestui partid.
În schimb, în discuțiile cu ceilalți, am încercat să aflăm perspectiva celor direct afectați de o posibilă schimbare a sistemului electoral. Surprize nu au apărut. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR prezintă doar argumente împotriva ideii de alegeri în două tururi, în timp ce USR susține că ar fi chiar „o reparație democratică necesară”.
Mai mult, unii dintre contestatarii alegerilor în două tururi susțin că un astfel de demers ar aduce doar cheltuieli în plus și o perioadă mai lungă a campaniei electorale. „Ce înseamnă democratică?” (n.r. dacă alegerea în două tururi ar fi mai democratică), a întrebat unul dintre primarii cu care am vorbit. Ba chiar unul independent.
Alții sunt de părere că legitimitate este câștigată chiar din primul tur, acolo unde edilii reușesc să se impună cu scoruri mari. Există și exemple în antiteză. La alegerile locale din 2024, primarul comunei Birchiș, din Arad, a câștigat cu 37,03%, la diferență de doar șapte voturi de candidatul clasat pe locul doi, care a obținut 36,24%. Un alt exemplu, tot la scrutinul din 2024, îl regăsim în județul Bacău, unde primarul comunei Buhoci a câștigat alegerile cu 25%. Candidatul de pe locul doi aduna 22,26%.
„În turul II, de obicei, se fac coaliții pentru a se vota împotrivă”
Din partea PSD, Cotidianul a stat de vorbă cu Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș. Acesta a declarat că în 90% dintre localități rezultatele nu sunt influențate de alegerea în două tururi sau într-un singur tur.
„E o cheltuială în plus (n.r. alegerea în două tururi). În general, cei care câștigă în primul tur, în 90% dintre cazuri câștigă și în turul al doilea. Sigur, influențe majore ar putea apărea mai mult în mediul urban decât în mediul rural. Se pune problema și de diferențe de înțelegere a democrației și de filosofie, până la urmă, a vederilor fiecăruia, care e mai legitim.
În primul tur al alegerilor, în general, lumea merge să voteze pentru o anumită persoană, pentru un anumit program, pentru anumite proiecte, pentru propunerile pozitive pe care le fac candidații. În turul II, de obicei, se fac coaliții pentru a se vota împotrivă. Care dintre cele două exprimări ale votului e mai relevantă, asta e o dezbatere care poată să aibă argumente pro sau contra. Noi, autoritățile locale, până la urmă, ne vom supune la ceea ce decide Parlamentul”, a declarat Gabriel Zetea.
„Ceea ce e important e ca sistemul electoral să fie cunoscut din timp”
În ceea ce privește aspectul că un primar sau președinte de consiliu județean ar căpăta mai multă legitimitate în două tururi, Gabriel Zetea susține că „nu e adevărat”.
„Felul la care se stabilește să se desfășoare alegerile e diferit în fiecare țară europeană. E un sistem legitim, mai legitim decât celălalt? Uneori sunt voturi indirecte, voturi de reprezentare, alteori sunt voturi directe, alteori câștigătorul e tot dintr-un singur tur.
În Marea Britanie, spre exemplu, este un astfel de sistem de alegeri. Marea Britanie e un sistem democratic de multe sute de ani. E mai puțin legitim că se alege dintr-un singur tur? Nu, nu cred. Depinde de opțiunea pe care o are statul respectiv și cum funcționează mai bine, raportat la dorința populației”, a completat acesta.
Totodată, social-democratul consideră că „nu e niciun avantaj” pentru candidații din partidele mari, atunci când vorbim despre alegerile într-un singur tur.
„Eu vin din PSD într-un județ din Ardeal, unde Partidul Social Democrat este dezavantajat de alegerile într-un singur tur. De obicei, partidele de dreapta sunt avantajate aici. Din acest punct de vedere, se adaptează la sistemul electoral. Ceea ce e important e ca sistemul electoral să fie cunoscut din timp, pentru ca fiecare competitor electoral să își facă strategia. De aceea există și recomandările Comisiei de la Veneția de a avea stabilit sistemul electoral cu cel puțin un an înainte, pentru ca fiecare să își poată face strategia”, a explicat Gabriel Zetea.
„Este foarte dificil să construiești foarte mult în primul mandat”
Mario De Mezzo, primarul PNL al municipiului Slatina, susține că la nivel personal nu are nicio problemă cu revenirea la alegerea primarilor în două tururi.
„Înainte de a fi primar eram mult mai vehement pe alegerea în două tururi. După ce am devenit primar, văzând, mai ales când nu ai o majoritate în Consiliul Local și îți este extrem de dificil să faci proiecte, încep să înțeleg de ce fie mandatul ar trebui să fie prelungit, să fie de cinci ani, fie cumva ar trebui să se lucreze la procedurile, la legislație, astfel încât administrația să fie un pic mai relaxată pe proceduri.
În acest context al unei administrații extrem de întortochiate, care pleacă de la premisa că toți primarii sunt hoți, este foarte dificil să construiești foarte mult în primul mandat. Eu sunt aproape la jumătatea primului mandat și toate proiectele mele mari pe care le inițiez de infrastructură mare din Slatina nu au trecut încă de faza de achiziții de SF și PT”, a declarat Mario De Mezzo.
Acesta a mai adăugat că, la momentul în care alegerile se desfășurau în două tururi, mai puțin de 10% dintre cei care se clasau pe locul doi în primul tur întorceau rezultatul în cel de-al doilea.
„Asta e statistica din 2008-2012, când erau două tururi. Dacă vă veți uita atunci, mai puțin de 10% întorceau rezultatul. Sigur că s-a schimbat structura politică și acum 14 ani structura politică arăta diferit. Schimbându-se, e posibil să fie mai multe rezultate”, a completat Mario De Mezzo.
„La nivel personal, nu am nicio teamă”
Primarul din Slatina mai vorbește și despre o altă „poartă” pe care o identifică, aceea a unei „alianțe neloiale”.
„Pentru că partidele care intră în Consiliul Local se pot alia toate împotriva unui primar, care poate că e un primar bun. Nu e neapărat să fie un primar rău sau un primar corupt sau un primar greșit pentru toate. Și îl pot da jos pe un discurs naționalist, pe un discurs antinaționalist, pe un discurs globalist, pe ce vreți dumneavoastră. Deci această alianță de toți împotriva unuia singur, iarăși creează un dezavantaj competițional. Eu pot să găsesc argumente și într-o direcție și în alta, însă, repet, la nivel personal, nu am nicio teamă și nu am nicio problemă cu alegerea primarilor în două tururi”, a explicat Mario De Mezzo.
Întrebat dacă varianta alegerilor în două tururi nu i se pare mai democratică sau chiar o posibilitate ca primarul câștigător să capete mai multă legitimitate, Mario De Mezzo a răspuns cu o altă întrebare.
„Dacă un primar are 45% în primul tur la o prezență de vot de 50%, eu la Slatina am avut 49% în primul tur la 50% la o prezență de vot, și toți ceilalți se unesc în turul II și îl dau jos pe primar pentru un primar care în primul tur a avut 15%, asta este legitimitate? Vă întreb onest. Pun o întrebare la rândul meu”, a spus Mario De Mezzo.
„PSD, care este în momentul de față perceput ca cel mai corupt partid din România, chiar dacă este un partid mare, vă garantez că nu pleacă cu un avantaj competițional în comunitățile unde primarul PSD n-a făcut nimic”
Totodată, edilul din Slatina a mai adăugat că „alegerea într-un singur tur avantajează primarul în funcție”.
„Primarul în funcție pleacă cu 10% în plus doar pentru faptul că el poate face niște afirmații publice în campania electorală, poate apărea în media în campania electorală, în calitatea lui de primar, adică beneficiază de o comunicare și o promovare suplimentare față de challengeri, față de cei care sunt contracandidați”, a completat primarul.
În contextul în care în dezbaterile din spațiul public s-a lansat ideea că un singur tur ar dezavantaja candidații din partide mai mici, Mario De Mezzo susține contrariul.
„Și am să vă dau un exemplu. În 2024, Partidul Național Liberal, la nivel național, nu stătea chiar bine. Dovadă că rezultatele și la parlamentare și la prezidențiale au fost destul de slabe. În Slatina, Partidul Național Liberal nu era vreun val. El a fost un val în Slatina pentru că l-am creat eu împreună cu echipa mea, pentru că oamenii au vrut schimbare.
Și atunci, un partid mare nu este neapărat avantajat. PSD, care este în momentul de față perceput ca cel mai corupt partid din România, chiar dacă este un partid mare, vă garantez că nu pleacă cu un avantaj competițional în comunitățile unde primarul PSD n-a făcut nimic și se știe că este un primar corupt, chiar dacă nu e demonstrat de instanță. Oamenii nu sunt tâmpiți. Oamenii știu și văd și înțeleg. Deci nu cred că mărimea partidului este cea care ajută, ci calitatea de primar”, a spus Mario De Mezzo.
„Asta cu independentul este un fâs. Mitul independentului este o prostie”
Elena Lasconi, primar USR al municipiului Câmpulung, susține că „în logica lucrurilor, așa ar trebui să fie într-o democrație, în două tururi”
„Din punctul meu de vedere, dacă vine o persoană care este de bună credință și care nu are atâta notorietate într-o localitate, dacă ar intra în turul al doilea, feeling-ul meu este că ar putea ajunge primar. Pentru că e foarte greu să ajungi primar, e votul oamenilor”, a spus Elena Lasconi.
Totodată, aceasta susține că un dezavantaj al alegerilor într-un singur tur au și candidații independenți și cei din partide mai mici. Mai mult, aceasta nu a ratat ocazia să îl atace pe președintele Nicușor Dan, contracandidatul său la alegerile prezidențiale din 2025.
„Dar să știți că asta cu independentul este un fâs. Mitul independentului este o prostie. Sună bine că ești independent, dar, de fapt, tu ești mult mai dependent decât cineva care face parte dintr-o structură politică. Ca primar ai nevoie de majorități. Păi majoritățile astea cum le faci? Poți să folosești politica ca un instrument de a face bine oamenilor, dar independentul este…Uitați-vă la președintele nostru independent. Că este atât de dependent de o grămadă de grupuri de interese”, a declarat Elena Lasconi.
„Nu merită să fii primar, dacă mă întrebați pe mine”
Aceasta a mai adăugat că singurii câștigători ai menținerii alegerilor într-un singur tur sunt PSD și PNL.
„Au fost la butoane și nu mai vor să lase butoanele. Gândiți-vă că felul în care va arăta Parlamentul României depinde foarte tare de primari. Pentru că primarii sunt cei care demonstrează la firul ierbii că se poate sau că nu se poate. Și le este foarte greu să piardă primarii. Deși nu îi sprijină cu nimic.
Știți foarte bine că indemnizațiile primarilor sunt la nivelul din 2019, sunt în funcție de dimensiunea localității. Probabil e populist să zici că primarii fură, dar nu fură toți. Eu sunt convinsă că sunt o grămadă de primari care fură și care fac o grămadă de combinații, dar eu nu mă număr printre ei. Și mi se pare nedrept, în condițiile în care nu se face o diferență între primarii care accesează fonduri europene cât e bugetul orașului pe 40 de ani și unul care nu are nici măcar un proiect. Nu merită să fii primar, dacă mă întrebați pe mine. Îmi dau seama acum, în al doilea mandat, că ești responsabil pentru orice, te atacă din toate direcțiile, în mod special PSD și PNL, poate scapă de tine. Dar stau să mă gândesc dacă merită, pentru că în joc e sănătatea ta. Pentru cei care fură probabil că merită”, a explicat Elena Lasconi.
„Într-un singur tur poate câștiga un candidat pe care majoritatea nu l-a vrut”
Un alt primar USR cu care am stat de vorbă este Lucian Viziteu, edilul din Bacău. Acesta susține că revenirea la alegerea primarilor în două tururi „ar fi o reparație democratică necesară”.
„Un primar ar trebui să fie ales de majoritatea comunității, nu să ajungă în funcție pentru că voturile celorlalți s-au împărțit. Astăzi, în multe locuri, declarăm câștigătorul la pauza meciului și nu mai lăsăm oamenii să joace repriza a doua. Două tururi înseamnă mai multă legitimitate, mai multă reprezentare și mai multă încredere în rezultatul alegerilor. Și spun asta deși, ca primar în funcție, nu este neapărat regula care mă avantajează”, a completat Lucian Viziteu.
La fel ca Elena Lasconi, și primarul din Bacău e de părere că „PSD și PNL sunt principalii beneficiari” ai menținerii actualului sistem electoral.
„Împreună controlează majoritatea primăriilor și au tot interesul să păstreze sistemul actual. Este ca o cetate construită pentru cei care sunt deja înăuntru. Când controlezi zidurile, nu vrei să cobori podul și să deschizi porțile competiției. De aceea au votat împotriva revenirii la două tururi. La PSD nu surprinde pe nimeni. Mai surprinzător este că și PNL, care vorbește despre reformă, a ales să apere aceeași logică a conservării puterii”, a explicat Lucian Viziteu.
Totodată, acesta susține că cetățeanul este principalul dezavantajat în cazul alegerilor într-un singur tur.
„Într-un singur tur poate câștiga un candidat pe care majoritatea nu l-a vrut. De fapt, dacă aceeași regulă s-ar aplica la alegerile prezidențiale, rezultatul ar putea fi cu totul altul (ar fi câștigat George Simion) . Interesant este că PSD și PNL nu vor alegeri prezidențiale într-un singur tur, dar le apără la locale. Asta arată că nu discutăm despre principii, ci despre interese. Democrația nu înseamnă să câștigi la pauză și nici să conduci o cetate cu porțile închise. Democrația înseamnă să ai majoritatea de partea ta atunci când se aude fluierul final”, a conchis primarul din Bacău.
„Și cheltuieli mai multe, și campania ține mai mult…”
Din partea UDMR, singurul primar care a răspuns la telefon a fost Bokor Tibor, primarul din Târgu Secuiesc. Întrebat ce părerea are despre o posibilă revenire la alegerea primarilor din două tururi, acesta a precizat că ar reprezenta „o cheltuială în plus”.
„E bine așa cum e în prezent. Nu sunt nici eu de acord cu alegerile în două tururi. Și cheltuieli mai multe, și campania ține mai mult…Nu cred că e nevoie de așa ceva acum”, a spus Bokor Tibor.
Totodată, despre un posibil avantaj al candidaților din partidele mari în fața celor din partide mai micuțe la un vot într-un singur tur, primarul din Târgu Secuiesc susține că
„alegerea primarilor este altfel decât cea parlamentă”.
„Cel care vrea să devină într-o localitate primar este cunoscut de oameni mult mai bine decât dacă ai fi pe o listă undeva. Ești cunoscut de populația din zonă și cred că e mult mai simplu dacă nu mai complicăm lucrurile”, a completat Bokor Tibor.
„Este dorința celor mici să se alieze împotriva celui mare”
Cotidianul a stat de vorbă și cu Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România (ACoR) și primarul independent al comunei Vulcana-Băi. Acesta a avut argumente împotriva alegerii în două tururi și a precizat că nu s-a simțit niciodată dezavantajat ca independent.
„Întotdeauna am avut peste 60%. Și, din contră, suntem 57 de primari independenți”, a completat acesta.
Emil Drăghici a mai prezentat și date statistice.
„Am făcut analiză în 2010-2011, la nivelul României, ce a însemnat organizarea turului doi, raportat la cine câștigase mandatele anterioare. Și s-a constatat așa. Că undeva aproape 70% câștigau mandatul din primul tur cei care anterior erau ales de primari. Din ceilalți 30%, 87% erau cei care câștigau în turul doi cei care au ieșit pe primul loc în primul tur.
Și acum este criminal rezultatul. Din celălalt procent, foarte, foarte mic, mai mult de jumătate din ei, câștigase mandatul de primar în turul al doilea cu un număr de voturi mai mic decât a avut rezultatul în primul tur cel pe primul loc”, a precizat Emil Drăghici.
Totodată, întrebat dacă nu i s-ar părea o variantă mai democratică alegerea în două tururi, Emil Drăghici a întrebat, la rândul său, „ce înseamnă democratică?”.
„E asta când câștigă în turul doi cu un număr de voturi mai mic decât a avut primul clasat în primul tur? Asta e democrație? Înseamnă cheltuieli mai mari pentru nimic. Și este dorința celor mici să se alieze împotriva celui mare. Denigrări, dezinformări”, a spus acesta.
Cotidianul scria în februarie un portret al lui Emil Drăghici, în care relata despre modul în care acesta se prezintă drept independent, doar că a fost susținut constant de social-democrați la cârma primăriei Vulcana-Băi.
”Una dintre perspectivele sale este aceea că țara noastră ar cunoaște cu adevărat o reformă care să o scape de populism.” Asta produce alergia severa pt care nu sunt alte tratamente decat opozitia masiva pt doua tururi. Ce sa zicem ?! Se gandesc la cheltuielile in plus. Cheltuieli minore daca te gandesti la caracatita creata timp de vreo 20 de ani a unor primari lipiti de scaune ce si-au consolidat afacerile in tot judetul, cu tot cu neamul lor. Adevarati mahări. Viata si confortul omului depinde de primar. De cele mai multe ori sustinut pe scaun de cei numiti de Nicusor in mod repetat mafia imobiliara care sufoca cetateanul la propriu in propria casa.