Clipă, stai oprește-ți zborul, se prăvale compresorul!

Andrei Ascher era un inginer chimist foarte bun, cu brevete de invenție, dar avea câteva „mici defecte”. Era evreu și fusese până în 1948 francmason. De asemenea, avusese o firmă până la venirea comuniștilor la putere. Fusese inculpat la începutul anilor 60 în așa numitul „lot al comerțului exterior”. Totuși, fiindcă tovarășii aveau nevoie profesional de el, a fost eliberat și „reîncadrat în muncă”. În 1975 lucra la fabrica „Policolor” care făcea lacuri și vopsele. Securitatea nu își făcuse în anul ăla planul la „spioni”, așa că Ascher a căzut de victima unei cabale. A fost iar arestat, judecat și condamnat la moarte.

Pedeapsa i-a fost comutată prin „mărinimia” tovarășului Ceaușescu la 25 de ani de închisoare. Sărmanul inginer a murit în 1977 la penitenciarul Aiud. În fapt, Andrei Ascher nu era niciun fel de spion, ci un simplu bișnițar. Făcea „intrări” reprezentanților unor firme occidentale la directorii unor întreprinderi românești de vopsele și chimicale. Încerca să grăbească semnarea unor contracte și livrarea mărfurilor. În schimb, primea deodorante, ciorapi de naylon, țigări străine și sticle de whisky pe care le vindea.

Dosarul lui are peste 30 de volume. E dovada clară că Securitatea era o moară care măcina în gol o groază de timp. Asta când nu zdrobea între pietre, la propriu, destine. Despre întregul caz Ascher, o înscenare ordinară, o să vă povestesc altă dată. Azi, vreau să vă arăt o dovadă de fanfaronadă a securiștilor. Aceștia au mobilizat resurse umane și financiare imense, ca să obțină „nimic”.

„Spionul” Ascher

Scorciovind prin dosarele consacrate inginerului, am dat peste consemnarea unei „victorii de importanță planetară” a „băieților”.

„Spionul” Ascher  avea o mamă bătrână și bolnavă la pat, care, logic, nu ieșea din casă. Treaba asta punea în mare dificultate echipa tehnica a căreia sarcină era să planteze microfoane în apartamentul lui.  După o matură și prelungă cugetare-n grup, colectivul de ofițeri condus de locotenent-colonelul Olaru Constantin a venit cu o idee. Microfoanele pot fi plasate găurind plafonul sau parchetul de la camerele lui Andrei Ascher. Deasupra, stătea istoricul de partid Aurică Simion, cu soția tot din aparatul Muzeului de Istorie al PCR. Să intri peste un asemena personaj în casă și să-i dai cu bormașina p-acolo necesita aprobări „de foarte sus”. În plus, o gaură dată-n tavan putea produce moloz în casa lui Ascher și „astfel deconspirarea-i gata”.

Până la urmă, au ajuns la concluzia că tovarășul Bozomală Ion, care locuia în apartamentul de sub cel al lui Ascher, e cel mai potrivit ca „persoană de sprijin”. Bozomală era maistru mecanic la Autobaza Bucureștii Noi care ținea de Gospodăria CC al PCR. Avea „sânge de proletar”, putea fi trimis la plimbare cu soția și copiii, fiindcă avea mașină mică. Plus că i-ar fi făcut plăcere să câștige niște lovele suplimentare. Fiind mai naiv, a înghițit gălușca plasată de ofițeri cum că vor, de fapt, să se „benocleze” într-un apartament de vis-a-vis.

Ancheta ajutată de un compresor zgomotos

Mai era o mică problemă. Echipa tehnică tot ar fi făcut zgomote și alți vecini s-ar fi sezizat că e ceva în neregulă. Deșteptul locotenent-colonel Olaru, aducându-și aminte că și-a dat bacul la o vârstă înaintată recitând versurile lui Dan Deșliu „Clipă, stai, oprește-ți zborul, se prăvale compresorul!”, a avut o idee de geniu. Cum în apropiere era un șantier, a vorbit cu tovarășul gradu care păstorea obiectivul să se dea drumul la un compresor zgomotos. Măcar cât timp se instala „tehnica”.

Pe 26  iunie 1973, Bozomală, disciplinat, a dat cheia de la casă, și-a încărcat familionul în automobil și a plecat să arate rudelor apropiate frumusețile patriei. Locotent-colonelul Ploae Tudor și alți căuzași operativi au intrat cu fereală, pe rând, în apartamentul mecanicului. Apoi, i-au găurit discret tavanul.

Întors, Bozomală probabil a fost mulțumit, fiindcă așa cum adnotează agramat Olaru „Pentru sprijinul pe care Bozomală Ion Nila acordat cu aprobarea conducerii unități i-am făcut cadou în valoare de 400 lei fără acte justificative.”. În timpul ăla erau ceva bani și mă gândesc dacă mecanicul nu s-a nărăvit ulterior la prestat servicii strategice și la autobază.

După manevra asta glorioasă, în care au fost implicați o droaie de ofițeri și colaboratori, au rezultat câteva mii de pagini cu stenogramele discuțiilor anodine din casa lui Ascher. Se vorbea despre legume, covoare și mobile. La un moment dat, inginerul îl mai înjura pe Ceaușescu, ceea ce a întărit ideea că e un dușman de clasă. Nu era totuși un James Bond așa cum au încercat să-l descrie securiștii când a fost condamnat la moarte.

Documentul original despre „operațiune” îl puteți vedea mai jos: