Competiţia de pe piaţa autohtonă de distribuţie a carburanţilor numulţumeşte Consiliul Concurenţei pentru că există doar 5-6 actori principali şi că marile lanţuri de magazine nu au mizat pe vânzarea de carburanţi aşa cum o fac în alte state. Şeful instituţiei de reglementare în domeniul concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat într-un interviu dat publicaţiei cursdeguvernare.ro că în acest an va face câteva recomandări astfel încât să crească competiţia pe piaţa benzinăriilor. Acesta confirmă ceea ce mai toţi şoferii simt şi anume faptul că benzinarii se grăbesc să crească preţurile iar când conjunctura mondială îi pune în ipostaza să le scadă o fac mai greu. De altfel, spune Chiriţoiu, pe piaţă intervine comportamentul imitativ, se iau unii după alţii când modifică preţurile. Acest comportament nu se poate sancţiona.
Ce vrea să spună Chiriţoiu? Realitatea pieţei de distribuţie îndeamnă la o concurenţă mai puţin activă pentru că există doar o companie care îşi permite să se joace cu preţurile fără să piardă însă pentru a nu a deturna piaţa şi pentru a nu îi arunca peste bord pe ceilalţi competitori a adoptat politica de preţ după cotaţiile internaţionale. Este vorba despre OMV Petrom. Această companie are cele mai multe benzinării, cele mai bune locuri, graţie moştenirii fostelor benzinării la care se formau cozi kilometrice pe vremea lui Ceauşescu, şi este singurul producător intern de ţiţei. Petrom scoate barilul cu 16-18 dolari din pământul ţării, apoi rafinează ţiţeiul în rafinăria proprie de la Ploieşti, şi în final vinde carburnaţii în cele 544 de staţii la preţuri ce ţin cont de cotaţia mondială, care se situează azi până în 60 de dolari. Nu sunt costuri de transport, căci materia primă nu vine de afară, nici de achiziţie, iar profitul se cuantifică la divizia de producţie.
Ceilalţi, KazMunayGaz din Kazakhstan, Lukoil din Rusia, Mol din Ungaria, NIS Petrol din Serbia sau Soccar din Azerbaidjan au o cu totul altă situaţie. Primii doi, au rafinăriile lor aici, Petromidia, în cazul kazahilor, şi Petrotel, în cel al ruşilor. Ei vin cu petrolul de la firma mamă dar plătesc preţ de cotaţie mondială şi transportul din Kazakhstan şi, respectiv, din Rusia, până la unitatea de rafinare. Profitul de la extracţie rămâne în ţara de origine iar în România mai de fiecare dată s-au raportat pierderi. Mol, NIS şi Soccar cumpără carburanţi de la rafinăria cea mai apropiată şi adaugă aditivii proprii.
Comportamentul companiilor pe piaţă a fost dezvăluit de Chiriţoiu, spunând că este unul imitativ. Când Constantin Tampiza era director la Lukoil chiar recunoştea că opera schimbări de preţuri ori de câte ori Petromul o făcea.
Conform lui Chiriţoiu, lipsesc jucătorii care ar putea schimba faţa închistată la distribuţiei interne. În Occident, benzinăriile marilor lanţuri de magazine, precum Carrefour, Asda sau Tesco, domină piaţa, în special în Franţa şi Marea Britanie, iar pe întreg teritoriul continentului acest mod de comercializare a carburanţilor ocupă 8% din vânzarea totală. În România, doar în Carrefour Militari există o unitate de acest fel.
În ultimii ani, pe piaţă au avut loc câteva mişcări. Mol a cumpărat benzinăriile Agip de la Eni Italia, ajungând azi la 159 de staţii, NIS Petrol a intrat cu brandul Gazprom şi are în prezent în jur de 15 staţii iar Soccar a cumpărat un jucător local, din nordul-estul ţării. Petrom are 544 de staţii, KazMunayGaz 744 şi Lukoil 305. Anul trecut s-au vândut 5,8 milioane de tone iar piaţa de distribuţie este echivalentă la aproape 6% din PIB-ul României.
