Prinţesa de Wales are patronajul asupra All England Club, astfel că aceasta a întâmpinat participanții la turneu și a stat alături de stewarzii onorifici care se coupă de eveniment.
„La sosire, Alteţa Sa Regală a vizitat coada de aşteptare, petrecând timp alături de participanţii care stăteau la coadă încă de dimineaţă devreme, alături de stewarzii onorifici ai AELTC, care se oferă voluntari în fiecare an pentru a gestiona coada de aşteptare şi a întâmpina oaspeţii pe măsură ce aceştia sosesc la Campionat”, a transmis Palatul Kensington într-un comunicat.
She’s so cute #princessofwales #princesscatherine #princesskate pic.twitter.com/5z57SAwjo1
— mama jen , station 19 , greys and lyne renee fan . (@altmansgirl) July 2, 2026
Wimbledon pune la dispoziţie un număr redus de bilete care pot fi achiziţionate în aceeaşi zi, iar fanii încep să stea la coadă şi să-şi instaleze corturile încă din seara precedentă în Parcul Wimbledon pentru a intra în posesia lor.
Palatul a anunţat că prințesa Kate, care a ajutat şi la o casă de bilete de la Wimbledon, urma să se întâlnească cu copiii de la Shine Camera Club, un program local care sprijină copiii proveniţi din medii defavorizate.
Prințesa Kate, o prezență (aproape) constantă la Wimbledon
Anul trecut, Kate a fost prezentă pe Centre Court în două zile consecutive pentru a înmâna trofeele câştigătorilor la simplu, Iga Swiatek şi Jannik Sinner.
În urmă cu un an, Kate i-a adresat cuvinte de încurajare finalistei la proba feminină, Amanda Anisimova, după ce aceasta a pierdut cu 0-6, 0-6 în faţa lui Swiatek.
În 2024, în timp ce se recupera după diagnosticarea cu cancer, Kate nu a asistat la finala feminină, dar a fost prezentă la victoria lui Carlos Alcaraz în faţa lui Novak Djokovici.
Fery juca împotriva finlandezului Otto Virtanen pe terenul 18. Ea a stat lângă Tim Henman, fostul semifinalist de la Wimbledon, care este acum membru al consiliului de administraţie al All England Club.
Kate Middleton, diagnosticată cu cancer
Prințesa de Wales, soția Prințului William, a anunțat în martie 2024 că a început tratamentul inițial după un diagnostic de cancer, boală pe care a descoperit-o în testele de după o intervenție chirugicală din ianuarie 2024, relata BBC.
Ulterior, în ianuarie 2025, Kate a anunțat că se află „în remisie” și că se simte „ușurată”, urmând să „se concentreze pe recuperare”.