Potrivit proiectului, trotinetele electrice închiriate în regim self-service ar putea fi folosite doar de persoane care au cel puțin 18 ani. Operatorii vor trebui să verifice vârsta utilizatorilor prin aplicație, la fiecare utilizare.
Regulamentul stabilește și pe unde pot circula trotinetele. Dacă există pistă pentru biciclete, utilizatorii vor fi obligați să meargă pe aceasta.
„Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, trotinetele electrice închiriate în regim self-service vor circula numai pe pista respectivă. În lipsa acesteia, circulația trotinetelor electrice închiriate în regim self-service este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru autovehicule este de 50 km/h. (…)
Parcarea trotinetelor electrice închiriate în regim self-service se va realiza la o distanță suficientă față de autovehiculele staționate sau parcate, astfel încât, în cazul unor fenomene meteorologice extreme (furtuni, vânt puternic), căderea acestora să nu poată provoca avarii autovehiculelor”, se arată în documentul propus de Primăria Capitalei.
Trotinetele vor trebui să fie dotate cu GPS, lumini în față și în spate, elemente reflectorizante, frână funcțională și avertizor sonor. Circulația pe timp de noapte va fi interzisă dacă aceste echipamente nu funcționează.
Utilizatorii vor trebui să aibă asupra lor și un act de identitate atunci când circulă pe drumurile publice.
Operatorii vor trebui să folosească GPS și geofencing
Primăria Capitalei vrea ca firmele care închiriază trotinete să poată limita viteza vehiculelor prin tehnologie. De asemenea, acestea ar trebui să poată bloca circulația sau parcarea în anumite zone.
„Operatorii au obligația de a utiliza sisteme GPS și tehnologii de geofencing care să permită limitarea vitezei, restricționarea circulației, dezactivarea temporară a vehiculelor și/sau semnalizarea zonelor în care staționarea sau parcarea trotinetelor electrice este interzisă, în condițiile stabilite de Municipiul București. (…)
Trotinetele pot fi amplasate numai în locuri marcate în aplicaţiile de închiriere şi pe domeniul public, pentru care operatorii trebuie să obţină autorizaţie de la #PMB”, mai prevede noul regulament pentru trotinetele închiriate.”
Proiectul interzice abandonarea trotinetelor pe carosabil, pe pistele pentru biciclete sau în locuri care blochează trecerea pietonilor.
„Trotinetele nu pot fi parcate pe carosabil sau pe pistele de biciclete şi nu pot fi lăsate în locuri care afectează circulaţia rutieră sau pietonală, accesul la imobile, instituţii, parcuri, grădini, în staţii de transport în comun, pe spaţii verzi sau în zone protejate”, propune Primăria Capitalei.
Ce interdicții sunt prevăzute în proiect
Regulamentul propus interzice folosirea unei trotinete de către mai multe persoane în același timp. Dacă mai multe trotinete circulă în grup, acestea trebuie conduse în șir.
Utilizatorii nu vor avea voie să depășească autovehiculele aflate în mers. De asemenea, este interzisă conducerea sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive sau a altor substanțe interzise. Proiectul interzice și folosirea telefonului, a tabletei sau a căștilor audio în timpul mersului.
„Este interzisă circulația pe trotuare, cu excepția situațiilor în care acestea sunt prevăzute cu piste destinate bicicletelor și trotinetelor electrice sau când trotineta este împinsă, fără utilizarea sistemului de propulsie electrică, în vederea parcării ori amplasării acesteia. Dacă un drum este prevăzut cu o pistă destinată circulației bicicletelor și trotinetelor electrice, acestea vor circula exclusiv pe pista respectivă și în sensul de deplasare indicat.
Este interzisă circulația trotinetelor electrice închiriate în regim self-service pe aleile din parcurile și grădinile publice.
Este interzisă circulația trotinetelor electrice închiriate în regim self-service pe străzile și drumurile încadrate în categoria P (pietruite) și NR (nereabilitate)”, mai arată proiectul pus în dezbatere publică.
Proiectul poate fi consultat pe site-ul Primăriei Capitalei, pe platforma e-consultare.gov.ro și la sediul PMB din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47.
Cei care vor să trimită propuneri, sugestii sau opinii o pot face până la 13 iulie 2026.