Spionaj în favoarea Rusiei, în Italia. Angajat al unei structuri de informații, arestat

În urma unei anchete, autoritățile italiene au arestat doi cetățeni acuzați că ofereau informații secrete Rusiei.

Spionaj în favoarea Rusiei, în Italia. Angajat al unei structuri de informații, arestat

În urma unei anchete, autoritățile italiene au arestat doi cetățeni acuzați că ofereau informații secrete Rusiei.

Unul dintre cei doi bărbați arestați în Italia a fost angajat al structurii de informații a Poliției Militare Carabinieri. Ambii sunt acuzați că spionau în favoarea Rusiei.

Acuzațiile aduse celor doi italieni vizează transmiterea de informații protejate, dar și de accesarea neautorizată a unor platforme informatice și de telecomunicații.

Spionaj în favoarea Rusiei, în Italia

Pe lângă cei doi bărbați, alte cinci persoane sunt vizate de această anchetă. Cercetările ar fi debutat încă de anul trecut, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Acuzațiile vizează colaborarea cu un agent de informații rus, de la care principalii suspecți ar fi primit sume de bani. Totul în schimbul informațiilor secrete pe care le-au oferit.

Se pare că agentul rus implicat în această anchetă ar avea imunitate diplomatică în Italia. Până acum Ambasada Rusiei la Roma nu a oferit niciun punct de vedere oficial.

Ce informații au fost transmise

Autoritățile italiene susțin că informațiile sensibile care au ajuns la agentul rus vizau securitatea statului.

Poliția militară Carabinieri arată că banii ajungeau la suspecți, din conturi rusești, prin intermediul unei rețele de surse.

Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării susține că această anchetă a arătat adevărata atitudine pe care Rusia o are față de Italia.

Italia se numără, de altfel, printre statele europene care au oferit sprijin militar și civil Ucrainei. Sprijinul a fost acordat din momentul în care Rusia a invadat Ucraina.

„Acest război hibrid este vârful unui aisberg gigantic. Este format din duşmani externi şi trădători interni care sunt dispuşi să-şi vândă naţiunea pentru bani, putere sau câştig personal” a declarat ministrul Apărării din Italia, într-o postare pe platforma X.

Într-un comunicat de presă, oficialul a mai arătat că Italia arată toleranță zero față de astfel de acțiuni.

„Nu se poate admite nicio toleranţă (…) faţă de cei care compromit sau pun în pericol securitatea Republicii” a mai spus Crosetto.

Oficial de rang înalt, acuzat de spionaj pentru Rusia

Acesta nu este singurul caz în care angajați ai statului italian colaborează, ilegal, cu agenții ruși. În 2021, căpitanul marinei italiene, Walter Biot, a fost arestat în timp ce oferea documente unui angajat al ambasadei ruse. Totul s-a petrecut într-o parcare din Roma.

La finalul procesului acesta a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.

Citiți și: Spioni ruși, reținuți și anchetați într-o țară membră UE și NATO

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.