„Străzi deschise”: Calea Victoriei devine scena artei și educației pe 11-12 iulie

Printre activităţi se numără jocuri educaţionale, demonstraţii cu roboţi, experienţe cu ochelari VR şi întâlniri cu studenţii celor şapte facultăţi ale Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

„Străzi deschise”: Calea Victoriei devine scena artei și educației pe 11-12 iulie

Printre activităţi se numără jocuri educaţionale, demonstraţii cu roboţi, experienţe cu ochelari VR şi întâlniri cu studenţii celor şapte facultăţi ale Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

În weekendul 11-12 iulie 2026, proiectul urban „Străzi deschise - București, Promenadă urbană” invită locuitorii și turiștii să descopere identitatea culturală a Capitalei prin evenimentul tematic „Patrimoniu viu: Bucureștiul dintre istorie și creație”, potrivit News.ro.

Agenda celor două zile reunește tururi ghidate, spectacole artistice și activități interactive gândite să pună în valoare trecutul și prezentul orașului. Un element central al acestei ediții este o caravană educațională amplasată în zona centrală, care va găzdui ateliere practice și experiențe interactive dedicate tinerilor aflați la început de drum.

Traseu şi restricţii de circulaţie

Calea Victoriei va fi pietonală sâmbătă şi duminică, 11 şi 12 iulie, între orele 10:00 şi 22:00, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dacia şi intersecţia cu Splaiul Independenţei.

Intersecţiile nu vor fi afectate, iar traficul rutier se reia pe timpul nopţii, de duminică spre luni, începând cu ora 22:00.

Traversarea va fi permisă pe Str. Ştirbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu şi Bd. Regina Elisabeta.

Caravana educaţională, în Piaţa Revoluţiei

În acest weekend, Piaţa Revoluţiei găzduieşte Caravana educaţională USAMV Bucureşti 2026, un spaţiu dedicat oportunităţilor de studiu şi dezvoltare profesională.

Sâmbătă şi duminică, între orele 17:00 şi 21:00, elevii de liceu şi tinerii aflaţi în căutarea unui parcurs educaţional pot participa la o experienţă interactivă de orientare în carieră.

Printre activităţi se numără jocuri educaţionale, demonstraţii cu roboţi, experienţe cu ochelari VR şi întâlniri cu studenţii celor şapte facultăţi ale Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Participanţii pot câştiga şi premii instant.

Pictură în aer liber, în Parcul Kretzulescu

Sâmbătă, 11 iulie, între orele 12:00 şi 19:00, zona Parcului Kretzulescu se transformă într-un atelier în aer liber.

Membrii Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti vor realiza demonstraţii de pictură pe pânză, iar vizitatorii vor putea urmări procesul de creaţie şi interacţiona cu artiştii.

Tur ghidat, pe Calea Victoriei

Tot sâmbătă, de la ora 10:30, publicul este invitat la turul ghidat „De la Podul Mogoşoaiei la Calea Victoriei – istoria unui bulevard celebru”.

Citește și: PMB vrea reguli noi pentru trotinetele închiriate în București

Evenimentul este susţinut de Ovidiu Neacşu, fondatorul proiectului cultural „Bucureştiul Povestit”, şi prezintă povestea unuia dintre cele mai emblematice bulevarde ale Capitalei. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii.

Ediţia din acest weekend poartă tema „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” și își propune să  pună în valoare patrimoniul construit şi cultural al Capitalei ca resursă vie, care inspiră creaţia artistică şi dialogul cu comunitatea.

Program 

Sâmbătă, 11 iulie

  • 10:30-12:30 – Tur ghidat „De la Podul Mogoşoaiei la Calea Victoriei – istoria unui bulevard celebru”, cu Ovidiu Neacşu
  • 12:00-19:00 – Demonstraţii de pictură pe pânză, în zona Parcului Kretzulescu
  • 17:00-21:00 – Caravana educaţională USAMV Bucureşti 2026, Piaţa Revoluţiei

Duminică, 12 iulie

  • 17:00-21:00 – Caravana educaţională USAMV Bucureşti 2026, Piaţa Revoluţiei

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.