Mii de permise de conducere românești ar fi fost găsite la o groapă de gunoi din Republica Moldova VIDEO

O asociație din Republica Moldova a susținut că a găsit „sute, ba chiar mii de permise de conducere româneşti” la o groapă de gunoi şi a cerut demararea unei anchete.

De Mădălina Hodea - redactor
Mii de permise de conducere românești ar fi fost găsite la o groapă de gunoi din Republica Moldova VIDEO

O asociație din Republica Moldova a susținut că a găsit „sute, ba chiar mii de permise de conducere româneşti” la o groapă de gunoi şi a cerut demararea unei anchete.

Autoritățile române au demarat verificări după ce un ONG din Republica Moldova a anunțat că a descoperit, într-o groapă de gunoi din localitatea Porumbeni, raionul Criuleni, ceea ce par a fi sute sau chiar mii de permise de conducere românești abandonate printre deșeuri medicale și alte materiale. Imaginile publicate de organizație au stârnit numeroase reacții în mediul online și au ridicat semne de întrebare cu privire la proveniența documentelor.

Potrivit Gărzii Naționale de Mediu, un ONG din Republica Moldova, reprezentanții organizației au ajuns în zonă după ce au primit informații privind existența unor depozite de deșeuri medicale periculoase. În urma verificărilor efectuate la fața locului, aceștia susțin că au găsit, pe lângă cantități mari de plastic și materiale sanitare, un număr foarte mare de documente care seamănă cu permisele de conducere emise în România.

„Nu putem să înțelegem cum au apărut sute, ba chiar mii de permise de conducere românești. Mii de tuburi de perfuzii, zeci de tone de plastic. Cine răspunde la toate aceste întrebări?”, au transmis reprezentanții ONG-ului, care au solicitat deschiderea unei anchete.

În urma apariției imaginilor, Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) din România a precizat că verifică situația, subliniind însă că, în acest moment, nu există dovezi că documentele descoperite sunt autentice.

„Simpla asemănare vizuală cu un permis de conducere românesc nu este suficientă pentru a confirma autenticitatea acestuia. În acest moment, autenticitatea documentelor și circumstanțele în care acestea au ajuns în locația respectivă nu sunt confirmate oficial”, au transmis reprezentanții instituției.

DGPCI a mai precizat că se află în legătură cu autoritățile competente din Republica Moldova pentru clarificarea tuturor aspectelor și că, în funcție de rezultatul verificărilor și al schimbului de informații dintre instituțiile implicate, vor fi dispuse măsurile legale necesare.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.