Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2026 va crește de la 620 de milioane de lei la 714,3 milioane de lei, fondurile urmând să fie asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Guvernul motivează suplimentarea fondurilor prin evoluțiile de pe piața internațională a petrolului.
„Conjunctura actuală, cauzată de evenimentele din Orientul Mijlociu, a condus la volatilitatea și creșterea constantă a cotațiilor internaționale ale țițeiului, benzinei și motorinei, în special la motorină”, se arată în nota de fundamentare.
NEWS ALERT Motorina premium a trecut de 11 lei. Parlamentul a aprobat acciza dinamică
În agricultură, costul motorinei reprezintă una dintre cele mai importante componente ale cheltuielilor de producție. Conform analizelor Ministerului Agriculturii, cheltuielile cu motorina reprezintă între 19% și 30% din totalul costurilor cu inputurile pe hectar, iar lucrările mecanizate ajung să însemne între 40% și 59% din costurile totale necesare înființării și întreținerii culturilor.
Executivul arată că fermierii au fost afectați în ultimii ani de creșterea accentuată a prețurilor la resursele materiale agricole, ceea ce a dus la majorarea costurilor de producție și, în multe cazuri, la obținerea unor producții cu eficiență economică redusă sau chiar în pierdere.
Măsură de urgență de la Bolojan – motorină la preţ redus, fără accize şi TVA
În anul 2026, valoarea sprijinului acordat este de 2,697 lei/litru, reprezentând diferența dintre nivelul accizei standard și rata accizei reduse aplicabile motorinei utilizate în agricultură. Rata accizei reduse este de 106,72 lei/1.000 litri.
Dacă banii vin din reducerea sporului acordat vecinilor și înarmării , e foarte bine ! Oricum e bine , și să nu vă imaginați că fermierii , nu mai au unde să depoziteze surplusul de motorină …