Anul României la Lisabona

Aurul antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic

Din 28 noiembrie 2017 sala tezaurului Muzeului Național de Arheologie din Lisabona va găzdui expoziția ”Aurul antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic”. Pusă sub înaltul patronaj al președinților României, Dl. Klaus Werner Iohannis, și Portugaliei, Dl. Marcelo Rebelo de Sousa, manifestarea este organizată de Muzeul Național de Istorie a României din București în parteneriat cu Muzeul Național de Arheologie din Lisabona, Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român din Lisabona.

Expoziția propune vizionarea în paralel a pieselor celor mai de preț ale arheologiei portugheze și a unei selecții de douăzeci și una de piese iconice provenite din tezaurul Muzeului Național de Istorie a României, fiind fructul unei inițiative culturale fără precedent, menite să ilustreze faptul că cele două țări, nu sunt unite doar prin moștenirea latină comună ci și prin circulația ideilor și formelor artistice în Europa pre romană și în spațiul cultural al Imperiului Roman.

Între piesele aduse din România se află una dintre brățările dacice de la Sarmizegetusa, parte a uneia dintre cele mai semnificative descoperiri arheologice din ultimul secol din Europa, coiful princiar de la Coțofenești, patera din tezaurul de la Pietroasele, o aplică din cel de-al doilea mormânt princiar de la Apahida, rhytonul de la Poroina Mare și delicatul inel de aur cu camee de sardonyx găsit la Poiana Tecuci, o măsură a măiestriei meșterilor romani.

Pusă sub semnul aniversării, în 2017, a 100 de ani de relații diplomatice între România și Portugalia și programată a rămâne deschisă până în anul celebrării centenarului României Mari și a încheierii în Primul Război Mondial, expoziția este deschisă până în data de 22 aprilie 2018.

Concert de gală al Cvartetului „QuodLibet“, la Academia de Științe din Lisabona

Cu prilejul celebrării Zilei Naționale a României, Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Ambasada României în Republica Portugheză, organizează un concert în interpretarea cvartetului „QuodLibet“, format din remarcabili muzicieni români rezidenți în Portugalia: Constantin Sandu (pian), Radu Ungureanu (vioară), Laurențiu Ivan-Coca (vioară) şi Ceciliu Ovidiu Isfan (violă). Concertul va avea loc la Academia de Științe din Lisabona, în data 29 noiembrie 2017, la ora 18.30 și va fi urmat de o recepție oferită de misiunea diplomatică română.

Academia de Științe din Portugalia este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții științifice portugheze, fondată în 1779, având ca misiune principală susținerea cercetării științifice, stimularea studiului istoriei, limbii și literaturii portugheze, contribuția la dezvoltarea științifică și progresul cultural al țării.

Cvartetul „QuodLibet“ este alcătuit din Constantin Sandu, pianist luso-român, director al Departamentului de Muzică al Şcolii Superioare de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto, Radu Ungureanu, concertmaistru adjunct al Orchestrei Simfonice Casa da Música și profesor de vioară la Școala Superioară de Muzică din Porto, Laurențiu Ivan-Coca, membru al Orchestrei Simfonice a Teatrului Național „São Carlos“ din Lisabona, și Ceciliu Ovidiu Isfan, adjunct al partidei de violă a Orchestrei Simfonice Portugheze din Lisabona.

Repertoriul propus de Constantin Sandu, liderul cvartetului „QuodLibet“, a fost construit pe baza afinităților muzicale dintre cultura română și portugheză, și conține compoziții reprezentative semnate de celebri compozitori români și portughezi. Concertul va debuta cu o piesă de referință a lui George Enescu, Concert pentru vioară și pian, de o mare elaborare tehnică și de o inegalabilă frumusețe melodică și armonică, urmat de Sonatina pentru vioară și pian, a lui Luís Costa, care a și colaborat cu George Enescu în Portugalia (în anii 1912 și 1927). Programul va continua cu Balada lui Ciprian Porumbescu și Bagatela lui Ioan Scărlătescu care ilustrează spiritul muzicii populare românești, în întreaga sa profuziune sentimentală, reverberând melancolia doinei și bucuria dansului tradițional. Un alt compozitor român faimos, Paul Constantinescu, va fi reprezentat de Toccata, una dintre cele mai iubite opere românești pentru pian, inspirate de un dans tradițional dobrogean. Programul va include și Toccata lui Souza Carvalho, cel mai important compozitor portughez al secolului XVIII, și Improviso sobre uma cantiga do povo (Improvizație după un cântec din popor) de Cláudio Carneyro, care înfățișează esența sufletului portughez marcat de dor (saudade). Serata muzicală se va încheia cu Sonata nr. 3 pentru vioară și pian, în caracter popular românesc, una dintre cele mai populare și îndrăgite capodopere ale lui George Enescu.

Recomanda [votes_up id=99520]
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.