A apărut volumul 7 din seria ”Interviuri rock”

Sâmbătă, 5 aprilie, la București, într-un moment colateral seriei de concerte prilejuite de a șasea ediție a festivalului Urban Blues Fest, care s-a desfășurat în perioada 4-6 aprilie 2025 la The Pub-Universitate, din București, a avut loc lansarea celui de-al șaptelea volum din seria ”Interviuri rock”, care îl are ca autor pe jurnalistul muzical Radu Lupașcu, unul dintre puținii promotori ai muzicii cu adevărat valoroase din România.

Apărută la editura Akakia, cartea beneficiază de coperta mai mult decât sugestivă și, deopotrivă elegantă, realizată de graficianul Christian Podratzky, carte care, cu ajutorul muzicienilor intervievați, aduce în fața cititorului, atât informații din prea scurta istorie a muzicii rock din România, cât și accente critice asupra lumii muzicale autohtone, inclusiv din zona simfonică, de jazz sau folk, precum și asupra mediului cultural românesc în general, constituindu-se, la fel ca volumele precendente, într-un material documentar util celor avizați, profesioniștilor din muzică dar și publicului, în general.

Ulterior ”Cuvântului înainte” semnat de autor, volumul debutează ”en fanfare” cu un interviu luat de Radu Lupașcu încă din anul 2017 excepționalului muzicolog Viorel Cosma, și reluat, iată, acum, spre beneficiul consistent al sumarului. Conducând eficient dialogul cu eruditul într-ale muzicii Viorel Cosma, autorul îi lasă acestuia libertatea de a trasa o linie care pornește de la capodoperele lui George Enescu și care se oprește în actualitatea rock-ului românesc, linie pe deplin argumentată din punct de vedere componistic și muzical, și care argumentează la rându-i maturitatea autohtonă a acestui gen muzical de inspirație americană și britanică. De menționat că dialogul cu marele muzician este precedat de un remember semnat în 2015 de Grid Modorcea.

Volumul continuă cu interviurile luate unor muzicieni de prim rang din actualitatea rock/folk românească, oferite cititorilor în capitole distincte:

Cea mai bună trupă europeană de blues”-realizat cu membri formației ”Blues Shacks”, din Germania; ”VanDerCris”-cu chitaristul timișorean Horia Crișovan; ”50 de ani de muzică și muzikie”-cu Ioji Kappl, legendarul basist al legendarului grup Phoenix, acela care vorbește pe larg despre colaborarea cu Orchestra Teatrului Național de Operetă din București; ”Urban Musings”-cu cea mai mare speranță a pianisticii de jazz din România, tânărul David Luca; ”Procastinator”-cu la fel de legendarul chitarist Nuțu Olteanu (Iris, Roșu și Negru, Holograf, emigrat în Suedia); ”Muzica este oglinda societății”-cu chitaristul și profesorul Gabriel Petric, discipol al lui Noica și adept al ideilor ”Școlii de la Păltiniș”, acela care, după ce face o demonstrație teoretică a cromatismului muzical, glisând cu informațiile spre zona avangardei, face o critică necruțătoare a sistemului cultural și de învățământ din România; ”Cuvinte-Sunete-Imagini”-cu scriitorul și editorul Bogdan-Lucian Stoicescu, care vobește despre echilibru și balas între muzica clasică și rock; ”Adeptul 1 Press”-cu Toni Vinil, un producător și comerciant independent de albume realizate pe vinil; ”Mercy, Mercy, Mercy”-cu Raphael Wressnig, keyboards, unul dintre cei mai mari clăpari europeni de rock și blues, acela care își desăvârșește măiestria cântând la orgă Hammond, și, cu voia dumneavoastră, în capitolul ”Să se termine cu reverberația! Ce e aia? Eu vorbesc eu aud”-cu subsemnatul care, pe lângă accentele biografice din interviu, vin cu informații despre viața de turneu din anii 70, 80, despre relația muzicianului de rock cu autoritățile, dar fac și trimiteri cu nuanță teoretică spre rock-ul de avangardă, inclusiv prin abordarea muzicii dodecafonice sau a celei aleatorii, însă vin și cu nuanțe critice asupra rock-ului și folkului românesc.

Ei, bine, doar rezumând cele de mai sus, se poate observa lesne consistența acestui volum cu numărul 7 al seriei ”Interviuri rock”, lângă care trebuie neapărat să adăugăm celelalte serii tematice îngrijite de Radu Lupașcu, colecțiile ”Mitologii subiective” și ”Vibrații singulare”, dar și publicația on-line ”Arta sunetelor”.

Astfel, având în față tabloul activității jurnalistice și editoriale depusă de ani de zile autor, putem spune cu temei că se alătură cu brio celorlalte demersuri editoriale care au avut ca temă rock-ul, folk-ul și jazz-ul din România: Nelu Stratone (istoria rock-ului românesc redată în volumele ”Rock sub seceră și ciocan”), Doru Rocker Ionescu (seria de emisiuni Remix de la TVR-Cultural, dar și aparițiile editoriale sub această egidă), regretata Teodora Ionescu, realizatoarea emisiunilor de folk de la Radio București (”Folk pur și simplu”-aidoma lui Radu Lupașcu, o istorie în interviuri), Ștefan Năftănăilă-jurnalist muzical la Radio România Actualități, Cristian Teodosiu-realizator de emisiuni muzicale la Radio România actualități etc.

Pe bună dreptate, se poate adăuga că în momentul de față există o întreagă bibliografie care acoperă această zonă a muzicii românești definită de rock, folk, blues, jazz sau progresivă, bibliografie care este la întemâna specialiștilor, a muzicienilor, dar, mai ales, a publicului larg și în special a publicului tânăr care își poate completa educația, cultura, prin lecturarea acestui volum, a acestor cărți. Totul e ca și ei să dorească lucrul ăsta.

Să nu omitem: Felicitări, Radu Lupașcu!

Recomanda [votes_up id=838574]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.