Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat marţi că ţările occidentale încearcă să extindă ”sistemul de tip NATO” şi în regiunea Asia-Pacific, transmit agențiile de presă străine.
În mesajul transmis participanţilor la Conferinţa internaţională privind securitatea de la Moscova, Putin a spus că Statele Unite încearcă să ”prelungească” conflictul din Ucraina.
”Situaţia din Ucraina demonstrează că Statele Unite caută să prelungească acest conflict. Ele acţionează în aceeaşi manieră prin cultivarea posibilităţii unui conflict în Asia, în Africa, în America Latină”, a spus Putin.
Vladimir Putin s-a referit şi la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, efectuată la începutul acestei luni, spunând că a fost ”o provocare planificată minuţios”.
”Aventura americană cu privire la Taiwan nu este doar o simplă călătorie a unei politiciene iresponsabile, ci este parte a unei strategii intenţionate şi conştiente vizând să destabilizeze şi să facă haotică situaţia din regiune şi din lume. Este o demonstraţie insolentă a lipsei lor de respect faţă de obligaţiile lor internaţionale şi faţă de suveranitatea altor ţări”, a susținut liderul rus.
Putin, luni: ”Teritoriul regiunii Donbas este eliberat pas cu pas”
Obiectivul Rusiei este capturarea completă a regiunii ucrainene Donbas, a reafirmat luni preşedintele rus.
În faţa invitaţilor externi la un forum militar anual organizat în apropiere de Moscova, liderul de la Kremlin a susţinut, încă o dată, că ”teritoriul regiunii Donbas este eliberat pas cu pas”.
În cadrul reuniunii au fost prezentate tancuri şi rachete ruseşti, Putin lăudând companiile producătoare de arme ruseşti pentru faptul că echipează forţele militare cu ”arme moderne care astăzi contribuie la victorie”.
@John George: Iata si raspunsurile pe care le cauti: 1) Da, este foarte adevarat, razboiul, pardon operatiunea speciala, nu a mai putut fi evitata de catre rusi; provocarea a fost acceptata.
2) Nu urmaresc televiziunile rusesti de propaganda, ceea ce iti recomand si tie, asta fiindca propaganda face rau, foarte rau, asta indiferent de partea cui se manifesta! Daca nu crezi, uita-te la CNN!