A fost decernat premiul Nobel pentru fizică

Cercetătorii japonezi Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura au primit, marţi..

A fost decernat premiul Nobel pentru fizică

Cercetătorii japonezi Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura au primit, marţi..

Cercetătorii japonezi Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura au primit, marţi, premiul Nobel pentru fizică pe 2014, informează Mediafax în ediţia electronică, citând nobelprize.org.

Comitetul Nobel i-a recompensat pe cei trei cercetători pentru inventarea diodelor electroluminiscente (LED – n.r.).

Potrivit comunicatului Academiei de ştiinţe suedeze, cei trei au fost recompensaţi pentru „inventarea diodelor cu emisie de lumină albastră care au permis dezvoltarea unor surse de lumină albă, puternice şi economice”.

În 2013, laureaţii premiului Nobel pentru fizică au fost cercetătorul belgian François Englert şi cercetătorul britanic Peter W. Higgs pentru descoperirea teoretică a mecanismului care contribuie la o mai bună înţelegere a originii masei particulelor subatomice. În 2012, ideile lor au fost confirmate de descoperirea aşa-numitei particule a lui Higgs de către savanţii de la laboratorul CERN de lângă Geneva, în Elveţia. Teoria premiată cu Nobel în 2013 reprezintă o parte centrală a Modelului Standard din fizica particulelor, care descrie felul în care Universul este alcătuit.

Luni au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2014 cercetătorii John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser. Cei trei au fost recompensaţi pentru „cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.