A fost elucidat misterul privind mersul lui Putin

Specialiştii în ştiinţe neurologice studiază de ceva vreme o particularitate a posturii pe care o afişează preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Observaţiile acestora au fost făcute asupra modului în care Putin se deplasează, ţinând braţul drept nemişcat, în timp ce braţul stâng îl balansează pe lângă corp, potrivit independent.md. Această particularitate a determinat specialiştii să creadă că liderul rus ar fi suferit în trecut de poliomelită sau chiar ar fi avut un atac cerebral.

Se pare că Putin nu ar fi avut de suferit de pe urma acestor afecţiuni. O echipă de neurologi olandezi din cadrul Universităţii din Nijmegen au realizat un studiu prin care demonstrează că antrenamentul pe care l-a efectuat Putin pentru a deveni agent KGB ar fi determinat apariţia comportamentului bizar pe care acesta îl are în timpul mersului. Mai precis, cercetătorii susţin că Vladimir Putin îşi ţine braţul drept nemişcat, deoarece aşa a fost antrenat de ofiţerii KGB, pentru a fi pregătit întodeauna să folosească arma pe care o avea la îndemână.

În mod normal, ne balansăm braţele pe lângă corp în timpul mersului pentru a ne menţine echilibrul. Faptul că unii dintre noi îşi balansează un singur braţ este mai mult decât neobişnuit. Acest comportament, susţin neurologii, ar reprezenta, de fapt, un indicator al apariţiei maladiei Parkinson.

Observaţiile făcute de specialişti asupra modului în care se deplasează Putin au început să fie făcute încă din momentul în care acesta şi-a făcut intrarea în viaţa publică. Pe parcursul cercetărilor s-a constatat că postura afişată de liderul rus a rămas neschimbată în timp. Prin urmare, el nu prezintă simptome ale maladiei Parkinson, pentru că aceasta se manifestă treptat.

Analizând comportamentul preşedintelui rus, oamenii de ştiinţă olandezi au ajuns la concluzia că acesta se află într-o formă fizică de invidiat, dat fiind faptul că are 63 de ani. Aceasta nu este o noutate, deoarece Vladimir Putin este cunoscut pentru faptul că are un stil de viaţă foarte sănătos.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.