Carol al II-lea a stat 50 de ani într-un loc pe care-l ura

În anul 2000, pe la sfârşit, am ajuns pentru prima şi până acum ultima oară la Lisabona. Acolo pot să spun că am realizat ceva. Am fost primul jurnalist român care a scris despre ce s-a întâmplat, postum, cu regele Carol al II-lea.

Mort în 1953, el fusese înhumat iniţial alături de regii Portugaliei din familia de Braganza, cu care se înrudea, în Pantheonul Sao Vincente.Elena Lupescu, cu care se căsătorise legal, îl urmase în sarcofag în 1977. În anii 80, Portugalia a fost condusă de un regim stângisto-naţionalist, aşa că nişte „responsabili culturali” ai acestuia s-au scărpinat pe cap, s-au bătut pe burtă şi au ajuns la concluzia că un rege român şi consoarta lui controversată nu au ce să caute acolo. I-au scos şi i-au trântit în ceva care semăna a gheretă de portar sau spaţiu de depozitare, tot la Sao Vincete.

Acolo i-am găsit eu, la indicațiile unei jurnaliste portugheze și după ceun paznic a încercat mai multe chei. Cum şi-au petrecut o parte importantă din viaţă unul peste altul, sicriele erau tot aşa, Carol fiind deasupra. Erau înveliţi cu un steag românesc prăfuit, care avea drept stemă mutra unui bour moldovenesc cu alură de hippiot. Pe un fel de sfeşnic cu picior am mai găsit o Biblie ortodoxă semnată „Elena Lupescu-1914, Cristos a-nviat!”. Asta probează că la 14 ani Lupeasca era botezată şi infirmă zvonurile că ar fi trecut formal de la mozaism la creştinism doar când s-a căsătorit prima oară cu ofiţerul de cavalerie Ion Tempeanu. Nu ştiu ce s-a ales de cartea-document.

Când am revenit în ţară, am publicat în revista „Plai cu boi”, unde lucram, un reportaj numit „Regele din debara”.  Am nimerit pe un teren fertil. În acea perioadă Adrian Năstase tocmai încerca o împăcare istorică între PSD şi Casa Regală. Adrian Păunescu, pe atunci senator, a făcut o interpelare în parlament despre soarta postumă a lui Carol, toţi ăia care-l hăituiseră şi înjuraseră copios pe Regele Mihai în anii 90 au început să plângă de mila tatălui său ajuns în debara. Una peste alta, după tot felul de formalităţi, în 2003, Carol a ajuns la Curtea de Argeş, unde se află şi acum. E adevărat, Lupeasca a fost îngropată la vreo 300 de metri de bărbat-su, nu dădea bine la imagine, cu toate că soţii îşi doriseră să stea împreună după moarte.

De ce mi-am adus aminte toate astea? Fiindcă de curând mi-a picat în mână volumul 4 al memoriilor lui Carol „Regele Carol al II-lea al României însemnări zilnice 1937-1951” apărut la Editura Scripta în anul 2003. El tratează şi perioada de imediat după abdicare, când nimeni nu prea ştia ce să facă cu monarhul exilat. În primăvara lui 1941 el ajunsese la Lisabona. Pe 16 aprilie „am fost la Sao Vicente unde se găseşte Panteoul Casei de Braganza. Biserica e cam lipsită de caracter iar Mausoleul Regal mi-a făcut cea mai oribilă impresie. Este o sală mare, albă, prea bine luminată, în care găsesc, în mijloc, cele trei morminte în marmură galbenă: ale lui Don Carlos I, principele Don Luis-Philippe şi al lui Manuel II. De jur împrejur, în nişte cutii de marmoră albă , pe care stă înscris numele, se găsesc păstrate, parcă în nişte safeuri cosciugurile celorlalţi membri ai Dinastiei. Totul este bine ţinut şi extrem de curat, dar aceste cutii, aşezate de-a lungul zidului, dau întregului mai mult impresia de bancă decât de criptă regală.”

Carol habar n-avea că peste nici 12 ani o să ajungă şi el la păstrare, închis iniţial într-un „safe”, în locul care i-a făcut „cea mai oribilă impresie”. Ce o fi zis, acolo unde a ajuns, sufletul lui? Dar mai târziu, când a aterizat în debara? Măcar acolo avut-o, o perioadă, pe Lupeasca lângă el. În România, a mai fost mutat de două ori, devenind probabil cel mai plimbat cadavru regal din ultimele sute de ani. Aşezat iniţial într-o capelă, a fost mutat în martie 2019 în Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş. Pe 19 octombrie 2019, lângă el a sosit din Elveţia sicriul Reginei Mamă Elena. O altă Elenă decât cea alături de care îşi dorea să-şi doarmă somnul de veci.

P.S.: Vă aștept vineri, 2 octombrie 2026, la ”Librăria Humanitas Cișmigiu”, de la ora 18,30. Fundația Vivien Cazan va organiza un dialog între mine, Stelian Tănase și coana Vivien în persoană, despre cartea mea „Cameleonul Stein”, manipulare, fake news, escroci, plagiat, furt intelectual și ce vă mai doriți, fiindcă se dorește o conferință interactivă. Aveți posibilitatea să căpătați autografe pe opera mea și să bem o bere post-factum.