A fost numit directorul general al Transgaz

Consiliul de Administraţie al transportatorului national de gaze Transgaz a decis numirea lui Ion Sterian în funcţia de director general al societăţii şi a lui Marius Vasile Lupean în postul de director economic, a anunţat Transgaz, care arată că a fost încheiată procedura de selecţie a celor doi directori în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

”Aşa cum a fost comunicat anterior şi respectând prevederile legale în vigoare, procedura de selecţie Transgaz a fost desfăşurată de Consiliul de Administraţie împreună cu Comitetul Consultativ de Nominalizare şi Remunerare, fără implicarea vreunui expert independent specializat în recrutarea resurselor umane”, arată un comunicat al companiei.

News.ro a relatat în luna mai că Petru Văduva a renunţat la postul de director general al Transgaz invocând ”motive personale”, iar consiliul de administraţie al companiei l-a numit director general interimar pe Ion Sterian, actualul şef al board-ului.

Atât Văduva, cât şi Sterian şi-au început mandatele în anul 2013.

Văduva a renunţat la calitatea de director general din motive personale, dar continuă mandatul de administrator neexecutiv.

Ulterior, Consiliul de Administraţie al Transgaz a început procedura de selecţie a unui nou director general, după demisia fostului manager, după cum anunţa compania pe 12 iunie.

un monopol al transportului de gaze naturale controlat de stat, a înregistrat în primul semestru din acest an un profit net de 400,5 milioane lei (87,5 milioane euro), în creştere cu 42,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii cifrei de afaceri cu 26%.

Compania şi-a majorat cifra de afaceri cu 26,2% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 1,03 miliarde lei (circa 226 milioane euro).

Creşterea afacerilor a fost generată de majorarea volumului de gaze transportate cu16,8% în primul semestru, la 6,86 miliarde metri cubi.

Transgaz este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,5% din acţiuni. Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 4,76 miliarde lei (1,05 miliarde euro).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.