A fost semnat Programul de cooperare între guvernele României şi Portugaliei

Preşedintele Institutului Cultural Român, domnul Radu Boroianu, şi preşedintele Camões – Institutul pentru Cooperare şi Limbă Portugheză, doamna Ana Paula Laborinho, au semnat ieri Programul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Portugheze în domeniile limbii, educaţiei, ştiinţei, tehnologiei şi învăţământului superior, culturii, sportului, tineretului, mass-media şi turismului. Ceremonia a avut loc la sediul Institutului Cultural Român.

Documentul asigură baza juridică pentru intensificarea schimburilor româno-portugheze în domeniile culturii, educaţiei, cercetării ştiinţifice, tineretului şi sportului, mass-media şi turismului.

La ceremonie au participat reprezentanţi ai altor institute culturale de la Bucureşti şi ai instituţiilor guvernamentale din domeniile menţionate.

Cei doi semnatari au subliniat potenţialul pe care acest Program îl deţine în dezvoltarea relaţiilor culturale şi educaţionale dintre cele două state, atât prin colaborarea la nivelul organizaţiilor şi instituţiilor guvernamentale, cât şi prin facilitarea contactelor la nivelul persoanelor implicate: artişti, studenţi, profesori, experţi în diferite domenii.

„Este un moment foarte important în relaţiile dintre ţările noastre – Portugalia şi România – pentru că, în sfârşit, cu toate că ele se dezvoltă continuu, avem de data aceasta şi baza juridică, cea care va face ca toată această relaţie în planul culturii, educaţiei, tineretului, sportului, cercetării ştiinţifice să capete aspecte din ce în ce mai concludente”, a declarat Radu Boroianu.

La rândul său, Ana Paula Laborinho a subliniat importanţa semnării Programului pentru cooperarea dintre cele două ţări. „Sper ca în Europa cultura să aibă un rol tot mai important”, a declarat domnia sa.

Documentul trasează liniile cooperării bilaterale în domeniile culturii, educaţiei, cercetării ştiinţifice, tineretului şi sportului, mass-media şi turismului, pentru următorii patru ani şi cuprinde prevederi referitoare la:

– predarea, cercetarea şi promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei române, respectiv portugheze în celălalt stat;

– acordarea de burse şi recunoaştere şi echivalarea studiilor la nivel pre-universitar şi universitar;

– schimbul de informaţii din domeniul educaţiei;

– cooperarea ştiinţifică şi tehnologică;

– promovarea schimburilor culturale, schimburi în domeniul literaturii şi acordarea de sprijin pentru traduceri;

– cooperare în domeniul patrimoniului, arhivelor, artelor plastice, fotografiei, artelor spectacolului: dans, muzică, teatru, cinematografie şi audiovizual;

– cooperarea în domeniul sportului şi tineretului, cooperarea în domeniul mass-media (televiziune, radio, agenţii de presă), prevederi generale privind cooperarea în domeniul turismului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.