Noua Comisie Europeană a fost validată miercuri de Parlamentul European. În favoarea noii Comisii a luxemburghezului Jean-Claude Juncker au votat 423 de eurodeputați, 209 s-au pronunțat împotrivă, iar 67 s-au abținut de la vot.
Comisia Juncker își va putea începe activitatea la 1 noiembrie.
Jean-Claude Juncker a anunţat miercuri că îi atribuie comisarului desemnat de Ungaria, Tibor Navracsics, portofoliul Culturii, Educaţiei, Tineretului şi Sportului, relatează site-ul Mediafax care citează MTI.
Juncker a declarat în faţa plenului Parlamentului European că portofoliul lui Navracsics a fost modificat, menţinând totuşi responsabilităţile pentru Cultură, Educaţie şi Tineret, care i-au fost atribuite iniţial. Domeniul Cetăţeniei Europene va intra însă în responsabilitatea comisarului grec, Dimitris Avramopoulos, iar în schimb comisarul ungar va fi responsabil şi de Sport.
Jean-Claude Juncker a subliniat că Navracsics s-a descurcat „excelent” la audierea în comisia de specialitate a Parlamentului European, demonstrând „un angajament puternic faţă de Europa”, ceea ce îl face capabil să îndeplinească îndatoririle unui comisar european.
Comisia pentru Cultură şi Educaţie din Parlamentul European a respins, la 6 octombrie, desemnarea lui Tibor Navracsics pentru postul de comisar pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Cetăţenie, însă a decis că acesta poate rămâne în cadrul Comisiei Europene, dar cu alt portofoliu.