A început numărătoarea inversă pentru Festivalul Enescu

Festivalul Enescu 2019. Prezențele muzicienilor din Orchestra simfonică și din Corul Filarmonicii „George Enescu”

A început numărătoarea inversă pentru lansarea celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu” de la Bucureşti.

Organizatorii au reuşit și în acest an să aducă pe scenele bucureştene şi în multe oraşe din ţară ansambluri şi solişti dintre cei mai apreciaţi, între care unii în premieră, cum ar fi actriţa Marion Cotillard, pianista Mitsuko Uchida sau dirijorul şef al Filarmonicii berlineze, Kirill Petrenko.

Ediţia 2019 va fi totodată cea mai extinsă din istoria festivalului, însumând mai multe concerte la nivel naţional decât în ediţiile precedente, şi, o noutate absolută, depăşind cu mult graniţele ţării. În perioada 31 august – 22 sepembrie, vor avea loc în paralel cu cele din România şi o serie de evenimente de top în cinci alte ţări, mai precis în oraşele Berlin, Dresda, Florenţa, Liège, Chişinău, Toronto şi Vaughan. Capodopera enesciană, Simfonia a III-a, va fi interpretată chiar de două ori în afara României, atât la Berlin, cât şi la Florenţa de ansambluri prestigioase: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi, şi Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Berlin, cu al său dirijor şef şi director muzical, Vladimir Jurowski.

Manifestarea consacrată compozitorului de excepţie român, George Enescu, va reuni peste 2.500 dintre cei mai buni muzicieni din 50 de ţări, care vor susţine peste 80 de concerte şi recitaluri.

Ediţia care debutează cu o orchestră de vârf la nivel mondial – Berliner Philharmoniker, cu Rapsodia Nr. 2 de Enescu şi Simfonia a IX-a de Beethoven – mai oferă şi alte premiere. Remarcabilă şi curajoasă mi se pare secţiunea dedicată celor mici, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Apoi – şi acesta este şi un merit al noului director artistic Vladimir Jurowski, muzica contemporană, a „Secolului 21”, continuă să ia amploare de la o ediţie la alta. Se păstrează ca piloni centrali ai evenimentului şi celelalte secţiuni consacrate: „Mari orchestre ale lumii”, mult îndrăgitele „Concerte de la miezul nopţii”, de la Ateneul Român, edificiu etalon al vieţii muzicale româneşti, şi „Recitalurile şi concertele camerale”.

O altă premieră este programul „Mozart Week in Residence”, adus la Bucureşti de tenorul Rolando Villazon, directorul artistic al „Mozartwoche” (Săptămâna Mozart) de la Salzburg. De menţionat ar mai fi, desigur, şi obişnuitele concerte din „Piaţa Festivalului”, la care îşi dau concursul şi mulţi tineri interpreţi, elevi şi studenţi, apoi expoziţiile şi alte evenimente culturale, care se vor desfăşura sub egida Festivalului Enescu. Un loc aparte îl ocupă programul naţional „Cantus Mundi”, cu peste 250 concerte și recitaluri, prezentate în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului.

Muzicieni de excepție și importanți dirijori, la festival

Ca de fiecare dată, pentru muzicienii din Orchestra simfonică și din Corul Filarmonicii „George Enescu”, o participare consistenta în evenimentele Festivalului Internațional „George Enescu” este, în egală măsură, o onoare și o plăcere. Experiențele extraordinare ale colaborărilor cu parte dintre cei mai importanți dirijori și soliști ai momentului rămân amintiri puternice, atât în istoria instituției cât și în memoria personală a fiecărui muzician.

Prima prezență în Festival a Corului Filarmonicii pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner va fi chiar în extraordinarul concert de deschidere susținut de Orchestra Filarmonicii din Berlin condusă de maestrul Kirill Petrenko în seara zilei de sâmbătă, 31 august. Apoi, același cor se implică într-un alt eveniment de maximă importanță al actualei ediții a Festivalului, alături de Orchestra Simfonică Radio Berlin condusă de Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Internațional “George Enescu”: interpretarea Simfoniei nr. 3 de George Enescu. Va urma colaborarea Corului cu Orchestra Naționala din Lille, când, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, va fi interpretat oratoriul lui Honegger Ioana d’Arc pe rug.

Orchestra simfonica a Filarmonicii „George Enescu” apare pentru prima oara în această ediție a Festivalului, cu un program din seria Muzica secolului XXI – dirijor Peter Rundel -, pentru ca marea demonstratie de forță să o facă atunci când, alături de Corul Filarmonicii pregătit de Iosif Ion Prunner, va participa la prezentarea în concert a operei Moise și Aron de Schoenberg.

Referitor la consistenta implicare a muzicienilor din Filarmonica în Festival, dirijorul Iosif Ion Prunner, directorul general adjunct al Filarmonicii George Enescu” a declarat: Noi (corul n.n.) am mai deschis Festivalul Enescu, la ultima ediție, cu Oedip, iar în 1998, tot cu Oedip, cu Orchestra Națională a Franței și Lawrence Foster. De asemenea, am mai deschis  Festivalul și cu Carmina Burana. De fiecare dată ne-am bucurat că putem participa la aceste deschideri cu adevărat grandioase. Concertul alături de Orchestra Radio Berlin, cu Simfonia nr. 3 de George Enescu, va fi repetat și la Berlin pe 22 septembrie. Mai avem, pe 19 septembrie, împreună cu Orchestra Național din Lille, Ioana d’Arc pe rug, de Honegger. Este extrem de dificil, deoarece, tot în premieră, Corul trebuie să se împartă în două, între Honegger și Schoenberg, cele două concerte fiind programate la o zi distanță și repetițiile se suprapun. Trebuie să echilibrez tot timpul valorile și chiar dacă amândouă  partiturile au fost compuse în secolul 20, sunt genuri diferite de muzică. Am mai cântat Schoenberg tot în această formulă – Corul și Orchestra Filarmonicii – dar o piesă mai accesibilă, față de această lucrare de teatru muzical, care este o culme a muzicii dodecafonice“, subliniază maestrul Prunner.

Mai jos, găsiți agenda aparițiilor Orchestrei simfonice și a Corului Filarmonicii  bucureștene în actuala ediție a Festivalului Internațional “George Enescu”:

Sâmbătă, 31 august ora 19.30

MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Sala Palatului

ORCHESTRA FILARMONICII DIN BERLIN

KIRILL PETRENKO dirijor

CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”

IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului

George Enescu Rapsodia română nr. 2 în Re major, op.11 nr. 2

Ludwig van Beethoven Simfonia a IX-a în re minor,  op. 125

MARLIS PETERSEN soprană; ELISABETH KULMAN mezzosoprană; BENJAMIN BRUNS tenor; KWANGCHUL YOUN bas

 

Joi 5 septembrie, ora 19. 30          

MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Sala Palatului

ORCHESTRA SIMFONICĂ A RADIODIFUZIUNII DIN BERLIN

VLADIMIR  JUROWSKI – dirijor
CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
IOSIF ION PRUNNER – dirijorul corului
CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII ROMÂNE
RĂZVAN RĂDOS – dirijorul corului

JULIA FISCHER – vioară

Program:

Georg Katzer –  „Discorso” pentru orchestră
Johannes Brahms
– Concertul în Re major op. 77 pentru vioară şi orchestră

George Enescu – Simfonia a III-a în Do major op.

 

Vineri 13 septembrie, ora 15.00             

MUZICA SECOLULUI XXI

Sala Radio                                         

ORCHESTRA FILARMONICII „GEORGE ENESCU”

PETER RUNDEL dirijor

Program:

Doina Rotaru „L’ange avec une seule aile” – concert pentru flaut şi orchestră

ION BOGDAN ŞTEFĂNESCU flaut

Tristan Murail Concert pentru pian şi orchestră

FRANÇOIS-FRÉDÉRIC GUY pian

Ivan Fedele „UR” pentru orchestră simfonică 

Mărturie din AdâncuriIntroducere în DeşertSpre Înălţimi necunoscute.

Unsuk Chin Concert pentru vioară şi orchestră 

VIVIANE HAGNER vioară

 

Joi 19 septembrie, ora 16.30       

RECITALURI ȘI CONCERTE CAMERALE

Ateneul Român  

ORCHESTRA NAŢIONALĂ DIN LILLE, CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”

ALEXANDRE BLOCH dirijor

IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului        

Honegger „Ioana d’Arc pe rug” 

MARION COTILLARD Ioana d’Arc (rol vorbit)

HÉLÈNE GUILMETTE Fecioara Maria (soprană)

GABRIELLE PHILIPONET Marguerite (soprană)

MARIE KARALL Catherine (contralto)

GEORGES GAY Fratele Dominique (rol vorbit)

CORNEL FREY Porcus, O voce, Primul herald, Clericul (tenor)    

MARKUS BUTTER O voce, Al doilea herald (bas) / Un alt ţăran

 

VINERI, 20 septembrie, ora 19.30  

MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Sala Palatului 

ORCHESTRA ȘI CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”

VOCALCONSORT BERLIN

LOTHAR ZAGROSEK dirijor

IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului           

Schönberg Opera „Moise şi Aron”                        

ROBERT HAYWARD Moise (bas-bariton)                 

JOHN DASZAK Aron (tenor)

JULIA  SPORSEN O tânără fată (soprană)

MICHAEL PFLUMM Un tânăr (tenor)

CATHERINE WYN-ROGERS O femeie bolnavă (alto)

CHRISTIAN RIEGER Un bărbat (bariton)

GABRIEL ROLLINSON  Un ephraimit (bariton)

MICHAEL PFLUMM Un tânăr (tenor)

RALF LUKAS Un preot (bas)

JULIA  SPORSEN Prima fecioară (soprană)     

POLINA PASZTIRCSÁK A doua fecioară (soprană)

ANNA NEDOREZOVA A treia fecioară (alto)

CATHERINE WYN-ROGERS A patra fecioară (alto)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.