Traian Băsescu îşi continuă furibunda ofensivă împotriva „poporului” care i-a dat al doilea mandat de preşedinte de ţară. Că „face ce vrea muşchii lui”. Până acum i-au stat în cale Parlamentul (care l-a suspendat) şi opoziţia politică (şi a unei părţi a mass-media; că opoziţie a societăţii civice nu mai există, intelectualii ei mătură curtea Palatului Cotroceni, e profitoare), „poporul” l-a păstrat în funcţie, i-a dat votul majoritar.
Băsescu a preluat şi şefia Guvernului, tacit, şi a tot anunţat că reformează statul român în vremuri de criză. Premierul de paie Emil Boc avea şi el gura plină, anul trecut în acest sens: tot ce făcea, făcea în numele reformei – şi unde am ajuns? La faliment. Reforma statului în viziunea incompetenţilor Băsescu şi Boc a adus România în pragul incapacităţii de plată. Amândoi văd că România a intrat pe mâna lor într-o fundătură a istoriei şi nu numai că nu se dau la o parte, să o scoată alţii (PNL s-a oferit oficial să preia singur guvernarea; pregătit să renegocieze şi acordul cu FMI), dar continuă să pauperizeze populaţia în mod aberant, tăindu-i un sfert din salarii şi 15 la sută din pensii şi indemnizaţii sociale.
Băsescu şi Boc stau îngenuncheaţi în faţa „finanţelor internaţionale” şi se roagă să nu-i abandoneze că-i spânzură „poporul”. Băsescu stă în braţe exclusiv cu PDL (care a ocupat în amănunt România, la nivelul posturilor-cheie) şi nimeni nu-i mai aminteşte ce scrie în Constituţie, că trebuie să fie un preşedinte echidistant. Parlamentarii din opoziţie nu-l mai pot struni, neavând o majoritate. Azi se vorbeşte tot mai des de dictatura regimului Băsescu şi? „Lasă, că nu asta e nenorocirea”.
Uniunea Europeană are problemele ei grave (cu deficitele bugetare; ba se vorbeşte şi de dispariţia monedei unice), nu mai are timp să-şi bată capul cu România. Singurul organism de supraveghere care mai funcţionează ai impresia că e Curtea Constituţională – ea a anulat acum singura lege reformistă (puneţi-o în ghilimele) a actualei puteri, aceea a lustraţiei. Probabil că anume a fost votată de actuala putere legea lustraţiei, ştiind că e anticonstituţională şi că nu poate fi pusă în aplicare. Acum se aşteaptă, după ce moţiunea de cenzură împotriva „legilor austerităţii” şi împotriva guvernului Boc nu va trece în Parlament, să fie declarate anticonstituţionale legile sărăciei (duse la extrem) de către Curtea Constituţională şi să nu intre în vigoare peste voinţa lui Băsescu.
În condiţiile în care PDL nu concepe să intre în opoziţie (a fost chiar interesantă ameninţarea lui Băsescu cu „vedeţi cum votaţi, că vă trimit în opoziţie”; s-au speriat mortal parlamentarii PDL; unii dintre ei, săraci, ar fi vrut să le facă pe plac alegătorilor care i-au trimis în Parlament şi să nu voteze asumarea pe aceste legi ale ruşinii, fiind vot secret). Numai că, minune, Curtea Constituţională nu mai poate funcţiona în plenitudinea sa, fiindcă n-au fost trimişi noii judecători în locul celor ce le-a expirat mandatul.
Ce se întâmplă în România chiar nu se mai întâmplă nicăieri în lume? Spiritul revanşard al lui Ceauşescu a reînviat, Băsescu îl perfecţionează. După lupta de clasă dintre săraci şi bogaţi, dintre bugetari şi privaţi, acum e adusă pe tapet şi lupta de clasă dintre foştii şi viitorii demnitari. Luptă pe care nu mai are cine s-o tranşeze, aşa că lupta se transformă în dans populist.
Un caz aparte rămân şi cei din opoziţia sindicalistă. Lehamitea dată de gol cu ocazia declarării grevei generale a lăsat un gust amar celor ce credeau că prin ea se sperie premierul Băsescu-Boc. Din contră, s-a anunţat oficial, statul face economii dacă se intră în grevă generală, că nu mai plăteşte salarii bugetarilor… E atât de ciudat ce ni se întâmplă, nu pot să nu mă mai mir o dată: protestatarii nu mai ies în stradă să ceară creşteri de salarii şi pensii, ci să se roage de guvernanţi să nu le taie şi din puţinul avut. Sindicatele nu mai contează, compromise de liderii lor. Ce-a mai rămas?
Odată intrate în vigoare legile austerităţii, protestatarii au la îndemână nesupunerea civică – au habar de ea? Pe vremea lui Ceauşescu era o vorbă: ei se fac azi că ne plătesc, noi ne facem azi că muncim. În faţa abuzurilor regimului Băsescu ar trebui să se răspundă prin nesupunere civică. Fiindcă au fost epuizate măsurile de protest paşnic, ele au fost ignorate de puterea actuală (care ia peste picior „poporul”, în majoritate sărac)…
De 150 de ani e tranziţie în America Latină, sublinia un fost ministru, Daniel Dăianu – şi nu s-a schimbat nimic în bine, bogaţii au totul şi săracii n-au nimic, în majoritate, iar statul n-are bani să-i protejeze (statul protejează bogaţii, să mai intre un ban în vistierie). Ce facem, aşteptăm şi noi 150 de ani să ieşim din tranziţia de la comunism la democraţia „şanselor egale”, într-o ţară subdezvoltată? La cât se munceşte la noi, ai crede că suntem de mult intraţi în nesupunere civică.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.