A murit Leo Tindemans, fost președinte al PPE

Leo Tindemans, care a fost premier al Belgiei între 1974 și 1979 și președinte al Partidului Popular European timp de aproape un deceniu, a murit vineri la 92 de ani, a anunțat conducerea partidului din care făcea parte, CD&V, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Născut la 16 aprilie 1922 în provincia Anvers, Leo Tindemans era membru al Partidului creștin-democrat flamand (CD&V) și a fost în mai multe rânduri ministru și deputat.

După ce a devenit premier al Belgiei, acest federalist convins a fost însărcinat în 1974, cu prilejul summitului european de la Paris, să definească o concepție de ansamblu a construcției europene în scopul relansării ei.

Raportul său, publicat în decembrie 1975, preconiza întărirea instituțiilor europene, respectiv a Comisiei și a Parlamentului, și instituirea unei uniuni economice și monetare.

El a fost în 1976 laureat al Premiului Charlemagne, care recompensează personalitățile angajate pentru unificarea europeană.

Ales de mai multe ori deputat european începând din 1979 și până la retragerea sa în 1999, cu excepția perioadei 1981-1989 când a fost ministru de externe al Belgiei, el a fost președinte al Partidului Popular European între 1976 și 1985.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.