Universitatea Spiru Haret pregăteşte o nouă sesiune de licenţă pentru programele ID şi FR neacreditate, dar Ministerul Educaţiei refuză să recunoască noile examene . „Au urmat programe inexistente”, spun reprezentanţii Ministerului. Mai mult, autorităţile spun că nu au aprobat nici reexaminarea studenţilor în vederea autorizării diplomelor lor de licenţă, aşa cum au anunţat cei de la Spiru Haret.
Studenţii care au fost înmatriculaţi în anul I la programele ID şi FR neacreditate de la Universitatea ”Spiru Haret”, în perioada 2005-2008, au obţinut o diplomă cu care nu ce face. Ministerul Educaţiei refuză să recunoască drept legale aceste diplome. ” Spiru Haret susține că are aprobarea MEC pentru o nouă sesiune de licență în perioada 15-30 septembrie 2010, care va duce la recunoaşterea acestor diplome. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei îi contrazic însă. ”Nu există act legislativ care să susţină o relicenţiere”, a declarat pentru realitatea.net, șeful Direcţiei Juridice din cadrul MECTS.
Ministerul Educaţiei spune că ordonanţa 10 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de ID sau FR de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditatea fost interpretată după bunul plac al universităţii.
„Se face tapaj extrem de mult pe ordonanţa 10 articolul 3 care vorbeşte despre cei înscrişi în 2005-2008. Dacă un student s-a înscris în 2005 poate nu şi-a terminat studiile. Nu găsiţi un cuvânt despre această chestiune (n.r. cei care şi-au terminat studiile şi au diplomă de licenţă) în această ordonanţă deci raportarea universităţii la această ordonanţă este aşa cum este. Vă repet eu am spus că s-a înmatriculat în 2005 şi putea să facă 4 ani, dar putea să aibă întrerupere de studii. Cei din 2008 puteau să fie licenţiaţi? Dacă ordonanţa a apărut în 2009? Nu ştiu cine a pus acel anunţ”, a declarat Gabriel Ispas, director general Juridic şi Control.
Pe de altă parte, reprezentanţii universităţii spun că ordonanţa le dă dreptul să organizeze examenul de licenţă pentru ca diplomele să fie recunoscute MECTS. „Noi organizăm sesiunea de reexaminare pentru licenţă şi am cerut acordul Ministerului şi l-am obţinut pentru organizarea unei sesiuni extraordinare septembrie pentru a veni în întâmpinarea absolvenţilor de pe urma aplicării abuzive de către unele organe administrative din teritoriu şi Capitalei, în privinţa valabilităţii diplomei”, a declarat Corneliu Toader, purtător de cuvânt Universitatea „Spiru Haret”.
Universitatea „Spiru Haret” dă asigurări că diplomele vor fi recunoscute. „E vorba de certitudine, pentru că în conformitate cu ordonanţa 10 această diplomă va fi emisă cu toate prerogativele, drepturile şi competenţele care îi vor permite să fie agreată şi acceptată legal de toate forumurile de angajatori din România”, a declarat Corneliu Toader, purtător de cuvânt Universitatea „Spiru Haret”.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin însă că Universitatea Spiru Haret a solicitat aprobarea organizării unei sesiuni de licenţă şi nu a unei reexaminări. Mai mult, ei spun că deocamdată nu există din punct de vedere legal termenul de relicenţiere. Astfel, organizarea unui nou examen de licenţă pentru studenţi care au susţinut deja examen nu este susţinut prin niciun act legislativ în vigoare.
„Legea îmi spune clar la ce formă de învăţământ se organizează programele de studii. Orice e făcut în afara legii atrage răspunderea universităţii. Ministerul recunoaşte orice studiu care se face la programe de studiu organizate la forme de învăţământ autorizate şi acreditate şi trecute în hotărârile de Guvern. Universitatea i-a şcolarizat, universitatea să le spună ce să facă. Dacă universitate a încasat taxe să le spună cât de legale sunt programele respective. Dacă sunt legale sau consideră universitatea că sunt legale să cheme în judecată Ministerul şi promit că ne judecăm repede”, a declarat Gabriel Ispas, director general Juridic şi Control.
Surse din Ministerul Educaţiei susţin însă că este în lucru în acest moment o nouă prevedere legală care se referă la absolvenţii de programe neacreditate care au susţinut deja examenul.
Potrivit reprezentanţilor Universităţii ”Spiru Haret”,aproximativ 15.000 de absolvenţi au obţinut diplome de licenţă care nu sunt recunoscute de Ministerul Educaţiei.