Academia Română a lansat un apel către politicieni și către comunicatorii publici, în contextul Sărbătorilor Pascale, să dea dovadă de decență în dezbaterile publice.
„Academia Română – înaltă instituţie de ştiinţă, cultură şi acţiune solidară pentru România – adresează un apel stăruitor forţelor politice şi comunicatorilor publici de a respecta valorile civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti, mai ales în perioada sărbătorilor Sfintelor Paşti, şi de a menţine nivelul dezbaterilor publice în limitele decenţei”, se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de presă al instituției.
Academia mai precizează că „acest timp de reflecţie şi de atenţie sporită faţă de cei suferinzi poate fi folosit pentru a genera un nou tip de dialog politic şi social şi în perioada următoare Sfintelor Paşti”.
Apelul Academiei Române vine în contextul în care premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu s-au amenințat recent unul pe altul cu pușcăria, adresându-și reciproc cuvinte injurioase. De asemenea, vine în contextul afirmațiilor președintelui despre senatoarea Gabriela Firea. Conflictele au fost prezentate de o parte a mass-media cu același zgomot, în funcție de barca politică în care înoată.