Accident pe autostrada Sibiu – Orăştie

Doi bărbaţi şi o fată de 14 ani au fost răniţi, sâmbătă, într-un accident rutier care s-a produs pe autostrada Sibiu – Orăştie, în zona localităţii Săcel, pe sensul către Sibiu. Şoferul unui autoturism nu a păstrat distanţa şi a lovit un TIR care circula în faţa sa, fiind proiectat în glisiera mediană, iar traficul este restricţionat.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au anunţat, sâmbătă, că trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs pe autostrada Sibiu – Orăştie, în zona localităţii Săcel, pe sensul către Sibiu.

La locul acicdentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanţă SMURD şi o autospecială cu apă şi spumă, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar în afata autoturismului.

Toate cele trei persoane au fost transportate la spital, conştiente, însă cu politraumatisme. Şoferul maşinii, un bărbat de 32 de ani din judeţul Timiş, a fost rănit grav, iar o minoră de 14 ani şi un bărbat de 41 de ani au fost răniţi uşor.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au precizat că şoferul unui autoturism nu a păstrat distanţa şi a intrat în coliziune cu un TIR care circula în faţa sa, după care a fost proiectat în glisiera mediană.

Traficul în zonă este restricţionat, desfăşurându-se pe banda de urgenţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.