Accidentul lui Condrea îşi aşteaptă răspunsurile

Evenimentul Zilei informează că Parchetul General preia, de luni dimineaţă, ancheta privind accidentul rutier în care şi-a pierdut viaţa patronul Hexi Pharma, Dan Condrea. Procurorul care va investiga acest dosar este Romulus Varga.

„Cercetarea a fost reluată dimineaţă. La faţa locului a venit Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române, care este cel mai înalt nivel al ştiinţei poliţieneşti. Este vorba de o cercetare şi nu ar fi bine comentăm, însă indiciile sunt foarte puternice în acest sens, că este vorba de acea persoană (n.r. Dan Condrea). Există o metodologie de cercetare, iar poliţiştii au efectuat cercetarea pas cu pas. Ea a fost preluată dimineaţă cu resurse superioare. Vreau să vă asigur că ceea ce fac anchetatorii este profesionist. Nu este o problemă deosebit de complicată”, a spus Augustin Lazăr, Procurorul General al României, citat de jurnaliştii de la cotidianul mai sus menţionat.

Augustin Lazăr mai precizează că în cazul accidentului se vor face cercetări pentru ucidere din culpă. De asemenea, Augustin Lazăr susţine că nu sunt indicii că ar fi existat o supraveghere tehnică.

„De regulă, în cazul unui accident soldat cu moartea persoanei în cauză se face cercetare pentru ucidere din culpă, pentru a se vedea circumstanţele în care a survenit decesul. Dosarul va fi preluat la Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi va fi instrumentat de biroul de urmărire penală, urmând a se vedea care dintre procurori va instrumenta dosarul.Cu referire la procedele tehnice de supraveghere se ştie că nu sunt publice. Ele sunt luate de procuror, dar pot exista şi alte măsuri în afară de filaj. Faptul că un anume procedeu tehnic a fost în aplicare la un moment dat este făcut public de procuror cam la sfârşitul instrumentării dosarului. Însă nu sunt indicii că ar fi existat o supraveghere tehnică”, a explicat procurorul general.

Dan Condrea ar fi trebuit să fie audiat astăzi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luându-se în calcul şi varianta reţinerii, au declarat surse judiciare pentru agenţia News.ro, citate de jurnaliştii de la EVZ.

Anchetatorii au reuşit să-l identifice pe Condrea după actele găsite în maşină, dar şi cu ajutorul fostei soţii, care i-a recunoscut hainele.

Conform unor martori, maşina în care s-a aflat Condrea rula cu aproximativ 150 km/oră.

Anchetatorii mai spun că cel mai probabil Dan Condrea nu folosea centura de siguranţă, pentru că a fost găsit lângă maşină. Urmează o serie de expertize tehnice care ar putea elimina sau întări ipoteza că accidentul s-a produs din cauza unei defecţiuni a autoturismului. De asemenea, cei doi martori sunt audiaţi de anchetatori pentru a reconstitui ultimele clipe înainte de producerea tragediei.

”Luăm în calcul orice ipoteză. Autoturismul a fost sigilat. Este vorba de un bărbat de 39 de ani, conform documentelor găsite în afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmează proba ADN. Șoferul era decedat când au ajuns poliţiştii la faţa locului. O femeie a venit pentru a-l identifica. Există doi martori, un biciclist şi un şofer care a fost depăşit de victimă. A fost audiată o persoană, urmează cealaltă persoană. Evenimentul a fost sesizat la 18,47. S-a efectuat cercetarea la faţa locului. Expertiza auto urmează să stabilească viteza cu care rula şi alte detalii care ar putea duce la cauza accidentului. Luăm în calcul şi varianta sinuciderii”, a adăugat oficialul IPJ Ilfov.

Ancheta în cazul accidentului în care a murit patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, continuă. La locul impactului poliţiştii ridică probe, iar în acest moment are loc autopsia cadavrului. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), de acelaşi procuror care anchetează şi dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale, precizează jurnaliştii de la Adevărul.

Dosarul privind accidentul a fost preluat de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. „În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat şi transportat la sediul organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări”, se mai arată în comunicat.

„Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcţia Buftea către Corbeanca, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto”, explică anchetatorii.

Conform jurnaliştilor, Augustin Lazăr, procurorul general al României, a precizat luni dimineaţă că în cazul privind scandalul dezinfecatnţilor nu era nevoie de un filaj iar ancheta in scandalul dezinfectanţilor nu va fi îngreunată. „Avem resursele necesare. Ancheta nu va fi împietată de faptul regretabil al accidentului care s-a produs”.

Ancheta la faţa locului continuă. Poliţiştii veniţi luni de dimineaţă la faţa locului au evaluat din nou întreaga zonă unde şi-a pierdut viaţa Dan Condrea şi au refăcut măsurătorile cu părţile componente ale maşinii care nu au fost luate în calcul de colegii lor de la IPJ Ilfov, cei care au făcut primele cercetări, duminică seară. Oamenii legii beneficiază şi de un laborator criminalistic mobil care îi ajută să poată recolta mai uşor probele de la locul accidentului, precizează jurnaliştii de la Adevărul.

Paznicii complexului rezidenţial în care locuia Dan Condrea au declarat, pentru Digi24, că bărbatul a plecat de acasă în jurul orei 17.00 şi că părea nervos şi supărat. Tot paznicii au confirmat că patronul Hexi Pharma a plecat cu un autoturism pe care nu-l conducea în mod obişnuit.

Procurorul Alexandru Lele spune că ar trebui luată în calcul şi determinarea sinuciderii.

Reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii spun că patronul Hexi Pharma, Dan Condrean nu era filat în momentul accidentului în care şi-a perdut viaţa, acest lucru fiind interzis în urma unei decizii a Curţii Constituţionale. „Conform deciziei CCR, SRI nu mai poate asigura supraveghere operativă pentru dosarele de urmărire penală, în concluzie SRI nu are cum să fi făcut filaj domnului Condrea”, spun reprezentanţii instituţiei, mai scriu jurnaliştii.

Făcut zob, autoturismul a fost dus, încă de duminică seara, la Poliţia Ilfov pentru a fi supus unei expertize. În urma impactului, motorul maşinii a zburat la aproximativ 30 de metri de locul impactului. Maşina a fost ridicată de poliţişti şi dusă pentru a fi expertizată, informează Adevărul.

Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a declarat că patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, ar fi urmat să fie audiat luni în dosarul privind dezinfectanţii diluaţi şi că „s-ar fi întâmplat mai multe lucruri”, informaţii pe care Dan Condrea le-ar fi ştiut, scriu jurnaliştii de la Gândul.

„În ultimele cateva zile organele judiciare, sub coordonarea procurorilor, au ridicat mai multe documente, contracte de vânzare-cumpărare încheiate de fimă cu spitalele din Bucureşti şi din împrejurimi. Astăzi se putea evalua şi se va evalua care este prejudiciul în acest caz. Era imineantă chemarea celui în cauză pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirea. Se puteau lua măsuri preventive. Există indicii că astăzi urma să fie audiat şi se puteau întâmpla mai multe lucruri.

Cei implicaţi în cauze ştiu întotdeauna ce urmează să se întâmple”, a declarat Procurorul General al României, Augustin Lazăr la sediul Parchetului General.

Jurnaliştii citează surse judiciare care au declarat pentru Mediafax că datele preliminare ale anchetei privind accidentul în urma căruia omul de afaceri Dan Condrea a decedat ar arăta că este vorba despre o sinucidere.

”Anchetă în cazul morţii lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma. Legiştii au terminat necropsia.Vor fi făcute teste ADN. Ce spune procurorul general, Augustin Lazăr”, titrează România Liberă.

Medicii legisşţti au finalizat necropsia, însă rezultatele vor veni în câteva zile. Procurorii au cerut însă şi un test ADN, pentru stabilirea cu exactiate a identităţii şoferului implicat în accident, precizează cotidianul.

Conform jurnaliştilor, Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susţine că, în cursul acestei zile (luni n.r), Dan Condrea urma să fie audiat şi tot acum urma să se stabilească prejudiciul. Mai mult, dosarul accidentului va fi preluat de Parchetul General, Secţia de Urmărire Penala şi Criminalistica din cadrul Parchetului ICCJ, deoarece are mai multe resurse.

Referitor la faptul că Dan Condrea ar fi fost urmărit de persoane din cadrul Parchetului General, Lazăr spune că aceste detalii ar putea să le dea doar procurorul de caz şi numai în momentul şi dacă acesta consideră că este necesar să facă publice aceste date.

Jurnaliştii citează SRI referitor la posibilitatea unui filaj din partea serviciului. ”SRI nu avea dreptul legal să-l urmărească pe domnul Dan Condrea. Avea dosar deschis de Parchetul General, iar Curtea Constituţională a hotărât ca SRI să nu mai lucreze în dosare penale”, au declarat surse din serviciu pentru România Liberă.

Poliţia ia în calcul varianta sinuciderii în cazul accidentului omului de afaceri Hexi Pharma, Dan Condrea, cel care a murit duminică seară, informează Jurnalul Naţional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.